Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii întrerup temporar activitatea

Medicii întrerup temporar activitatea

de Monica Cosac    |   

După ce, săptămăna trecută, au lucrat cu banderole albastre pe braţ, cadrele medicale din Federaţia Sindicală Hipocrat anunţă pichete la Ministerul Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore. Sindicaliştii spun că promisiunile făcute de Ministerul Sănătăţii şi cel al Muncii nu înseamnă şi rezolvarea problemelor legate de diferenţele de salarizare din sistem.

Deşi au avut loc deja întâlniri atât cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cât şi cu cei ai Minisetrului Muncii, fiind purtate discuţii susţinute cu aceştia, Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, declară că protestele vor avea loc conform calendarului stabilit iniţial. Potrivit sindicaliştilor, primele acţiuni de protest vor avea loc astăzi, când vor fi pichetări, iar membrii de sindicat vor decide dacă va fi întrerupt, temporar, lucrul.

 “Calendarul protestelor rămâne aşa cum a fost anunţat. Deşi există discuţii susţinute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cel al Muncii, promisiunile de rezolvare a revendicărilor noastre nu înseamnă soluţionarea în fapt, aşa că protestul anunţaţ îşi urmează cursul, iar data de 21 septembrie va însemna pichetarea Ministerul Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13.00 şi 15.00. În paralel, lucrăm la strângerea de semnături pentru greva generală“, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor.

Cei circa 12.000 de medici şi asistente medicale afiliaţi Federaţiei Sindicale Hipocrat “Hipocrat” au declanşat seria de proteste la începutul săptămânii trecute cu o grevă japoneză, timp în care au lucrat cu banderole albastre pe braţ. Aceştia cer eliminarea inechităţilor salariale pentru medici şi asistentele medicale, personalul TESA şi angajaţii din Direcţiile de Sănătate Publică, acordarea sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă, tichete de vacanţă şi de masă pentru toţi salariaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială, precum şi o finanţare corectă a sistemului de sănătate, astfel încât să se poată face angajări, pentru acoperirea deficitului de personal şi stoparea migraţiei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri