Jurnalul.ro Ştiri Observator Memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare, semnat de România și Coreea de Sud

Memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare, semnat de România și Coreea de Sud

de Redacția Jurnalul    |   

România și Republica Coreea au semnat cu memorandum de înțelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ministrul Sebastian Burduja a anunțat că a semnat, la Seul, cu omologul său, ministrul Comerțului, Industriei și Energiei al Republicii Coreea, Dukgeun Ahn, un memorandum de înțelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare. Acesta vizează cooperarea în domeniul nuclear, inclusiv îmbunătățirea echipamentelor nucleare, de securitate, combustibilul nuclear, reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) și gestionarea deșeurilor radioactive.

„Am discutat cu omologul meu despre politicile energetice pentru tranziția sigură, justă și verde și am decis să extindem cooperarea bilaterală pentru dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă și a lanțului de aprovizionare cu combustibil”, a scris joi pe Facebook Sebastian Burduja.

El spune că a făcut o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, cu o tradiție notabilă în domeniul tehnologiei nucleare, unde a explorat capacitățile de producție ale platformei industriale, în special atelierele de forjare și asamblare a echipamentelor pentru energia nucleară. „Aici se produc deja componentele pentru tehnologia SMR NuScale”.

Ministrul menționează că a avut mai avut întâlniri cu președinții Samsung, KHNP și DSPE, jucători mari în sectorul energetic mondial. Pe lângă programul nuclear civil românesc, el a prezentat proiectul strategic Tarnița-Lăpuștești, dar și oportunitățile României și pieței europene pentru dezvoltarea capacităților de stocare și a producției de baterii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: energie nucleara romania coreea de sud
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri