Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel poate pierde funcția de cancelar

Merkel poate pierde funcția de cancelar

de Şerban Mihăilă    |   

Cancelarul german, Angela Merkel, ar putea fi detronată de la conducerea Germaniei chiar în cursul acestei săptămâni, din cauza unor neînțelegeri majore izbucnite în interiorul coaliției sale de guvernare pe tema imigrației. Surse de la Berlin se întreabă cine conduce în acest moment Germania: Merkel sau ministrul de Interne, Horst Seehofer?  Politica „ușilor deschise”, promovată în ultimii ani de Merkel în domeniul imigranției, a devenit o cauză perdantă.

 

Neînțelegerile din ultimul timp dintre cancelarul Angela Merkel și ministrul german de Interne, Horst Seehofer, s-ar putea încheia cu „o nouă situație politică” în Germania, la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat Kai Whittaker, membru al Parlamentului de la Berlin, într-un interviu acordat „BBC World at One”, scrie „Sunday Express”. Whittaker, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul Angelei Merkel, susține că reprezentanții coaliției de guvernământ sunt total surprinși de confruntarea dintre cancelar și Seehofer, „a cărei esență rămâne un mister”. „Ne aflăm într-o situație gravă, deoarece chestiunea crizei imigranților s-a transformat într-o problemă de putere. Întrebarea este cine conduce acum Germania? Merkel sau Seehofer? Fiecare pare inflexibil și acest lucru este o mare problemă”, a declarat Whittaker. Întrebat care este motivul încleștării neșteptate dintre cei doi lideri, politicianul CDU a spus: „Nu știm exact. Există un plan general pentru soluționarea crizei imigranților, care constă în 63 de idei ce aparțin lui Horst Seehofer. Nu cunoaștem încă acest concept, astfel încât suntem în ceață (…) Acest lucru ar putea avea însă legătură cu apropiatele alegeri din Bavaria, unde este vital pentru conservatori să câștige o majoritate solidă, deoarece scorul le poate conferi o importanță națională. Evenimentul are însă potențialul de a diminua autoritatea Angelei Merkel și pe cea a lui Seehofer și, astfel, este posibil ca până la sfârșitul săptămânii să avem o nouă situație, probabil un nou cancelar”. Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala bavareză a CDU, și-a exprimat în repetate rânduri dezacordul față de politica „granițelor deschise”, promovată de Merkel, care a adus în Germania peste un milion de refugiați, începând din 2015. El a insistat ca forțele de poliție să fie autorizate să-i respingă la graniță pe imigranții care se prezintă fără acte, dacă aceștia sunt înregistrați deja în alt stat membru al UE. Merkel s-a opus acestei măsuri și a organizat o reuniune de urgență cu membrii propriului partid, cerându-le acestora să o susțină.

Începutul sfârșitului?

În pofida sprijinului promis, parlamentarii CDU cer, la rândul lor, modificarea politicii „granițelor deschise”. Concomitent, parlamentarii CSU au anunțat deja că-și vor susține liderul, pe  Seehofer. Dezacordul din propria coaliție îi subminează serios autoritatea lui Merkel în negocierile cu statele UE. Mai mult, prin retragerea sprijinului parlamentarilor CSU, Merkel ar pierde majoritatea din Parlament, iar poziția de cancelar i-ar fi amenințată.  

 

Întrebarea este cine conduce acum Germania? Merkel sau Seehofer?

Kai Whittaker

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri