Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel se întâlneşte cu victimele atacului terorist de la Târgul de Crăciun din 2016

Merkel se întâlneşte cu victimele atacului terorist de la Târgul de Crăciun din 2016

Angela Merkel se va întâlni cu supravieţuitorii atacului de anul trecut de la Târgul de Crăciun din Berlin, pentru prima dată, la două săptămâni după ce a primit o scrioare în care a fost acuzată de inactivitate politică şi de faptul că nu le cunoaşte suferinţa, scrie The Guardian.

Cancelarul Germaniei se va întâlni cu grupul de oameni în birul ei din Berlin, luni, cu o zi înainte de împlinirea unui an de la atac.

Purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert, a afirmat că aceasta simte “mult respect” pentru scrisoarea primită, în care a fost acuzată de lipsă de datorie. Acesta a mai spus că mesajul victimelor a arătat “cât de utilă şi urgentă este întâlnirea”.

12 persoane au murit pe 19 decembrie, când Anis Amri, un bărbat din Tunisia a cărei cerere de azil fusese respinsă cu câteva luni înainte de atac, a condus un camion în mulţimea adunată la Târgul de Crăciun, în Breitscheidplatz. Aproape 100 de persoane au fost rănite, multe dintre acestea în moduri care le-au schimbat viaţa. Acesta a fost primul atac terorist major de inspiraţie islamistă.

Printre victime se numără şi şoferul polonez al camionului, pe care Amri l-a împuşcat înainte să preia controlul camionului. Amri a fost împuşcat mortal de poliţia italiană, într-o suburbie din Milano, la patru zilei după atac.

În scrisoarea trimisă către Merkel, victimele şi-au eliberat furia legată de modul în care au fost trataţi, inclusiv “lipsa de combatere a terorismului în Germania, precum şi modul în care noi, ca victime şi îndoliaţi, a trebuit să ne descurcăm”.

Aceştia au acuzat guvernul lui Merkel de faptul că nu au reuşit să abordeze deficienţele sistemului, care i-au permis lui Amri, care a ajuns în Germania cu valul de refugiaţi din 2015, să aplice pentru azil de nenumărate ori şi să rămână în ţară, în ciuda faptului că a fost clasificat de forţele de ordine drept foarte ameninţător şi a faptului că avea un istoric de trafic de droguri.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri