Jurnalul.ro Ştiri Externe Metroul din capitala SUA va fi închis complet timp de 29 de ore

Metroul din capitala SUA va fi închis complet timp de 29 de ore

Toate liniile de metrou din Washington vor fi închise de marţi seară până joi dimineaţă, pentru a se efectua o inspecţie de siguranţă a echipamentelor electrice ameninţate de riscul unui incendiu, a anunţat agenţia care gestionează reţeaua de transport subteran din capitala Statelor Unite, citată de AFP.

Această măsură excepţională şi inedită la Washington a fost decisă după ce un cablu electric a luat foc luni, paralizând circulaţia pe mai multe linii, dar fără să se înregistreze victime.

"Securitatea este cea mai înaltă prioritate pentru noi", a explicat în cursul unei conferinţe de presă responsabilul reţelei, Paul Wiedefeld. "Aceasta include şi luarea câteodată a unor decizii dificile şi impopulare", a adăugat el.

Inspecţia de urgenţă urmăreşte să evite repetarea unui accident grav ca acela produs anul trecut în plin centrul capitalei federale.

În ianuarie 2015, o ramă de metrou din Washington s-a umplut de fum într-un tunel. O femeie şi-a pierdut viaţa, iar peste 80 de persoane au fost rănite în acest accident care a ruinat complet reputaţia unei reţele de transport subteran criticată frecvent pentru întârzieri şi disfuncţionalităţi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri