Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mexic: 22 de răniţi şi doi morţi după o bătaie între suporteri

Mexic: 22 de răniţi şi doi morţi după o bătaie între suporteri

Au fost violențe la meciul de sâmbătă din campionatul Mexicului, dintre echipele Queretaro şi Atlas. Circa 22 de persoane au fost rănite şi cel puţin alte două au decedat ca urmare a violenţelor de pe stadion.

Conflictul a început în minutul 63 al partidei de fotbal. Deşi agenţii de pază au intervenit, nu au putut ţine situaţia sub control, conform Daily Mail.

Prin urmare, jocul a fost oprit definitiv. Chiar şi aşa, suporterii celor două echipe adversare au continut să se bată pe teren.

Suporterii s-au lovit cu tot ce au putut desprinde din tribună: scaune, bări de metal, coşuri de gunoi.

Jucătorii ambelor echipe au încercat să-i calmeze pe suporteri, dar fără să reușească.

Cele două echipe au condamnat violenţele din timpul partidei şi au cerut deschiderea unui anchete pentru a-i găsi şi pedepsi pe vinovaţi.

În 2026, Mexic, alături de Statele Unite şi Canada, vor organiza Cupa Mondială de fotbal.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri