Parizerul şi salamul sunt mai mult decât nişte mezeluri, sunt şi simboluri dintr-o epocă istorică. Felia de parizer în sandviciul copilului sau al muncitorului era semn al sărăciei în epoca ceauşistă. Salamul cu soia era înjurat de români cum că ceauşeştii, în zgârcenia lor de antipatici Hagi Tudose, dăduseră ordin ca să se împuţineze carnea din salam, introducând în schimb o proteină hulită, soia. Azi, în lume, soia este o proteină lăudată, nepericuloasă, aducând natură în alimente. Coana Leana, chimista care se încurca în hidrocarburi, a poruncit ca soia ce trebuia să intre în compoziţia salamului să nu fie purificată, să fie brută, deci periculoasă. Asta doar ca să se renunţe la rafinarea care consuma ceva bani. Descurcăreţi şi cu imaginaţie, inginerii au lăudat ideea meschină a Elenei-Cabinetul 2 privind eliminarea purificării proteinei din soia şi, după 2-3 şarje, au introdus pe ascuns proteină purificată în salam, alungând riscurile. Dar unii oameni chiar au luat-o pe alt drum în viață din pricina unor mezeluri. Unul este simpaticul, hazosul Cornel Palade, fratele întru umor al şmecherosului Romică Ţociu. Moldovean blând în majoritatea timpului, Cornel Palade avea şi puseuri de personalitate. Îl zgândăreau şi visurile de împărţitor al dreptăţii pe el, băiat de la ţară. Tinerel venit la oraş, Palade s-a angajat la un chioşc de vânzare a biscuiţilor şi limonadei din şoseaua ce cobora de la Bicaz. Muncitorii îşi mai luau o bere ieftină, un pachet de Carpaţi fără filtru şi îl îndrăgiseră pe zâmbăreţul moldovean Cornel Palade. Dar şeful, gestionar învârtit, s-a crezut paşă şi a început să facă instrucţie cu drăcuieli cu vânzătorul Palade, care şi-a luat geamantanul de lemn ca la recruţi şi a plecat spre un oraş mai mare, Piatra Neamţ. A găsit un serviciu, vânzător la un bufet, dar nu oarecare, ci la bufetul Judeţenei de partid. Vindea mezeluri şi brânzeturi mai bine făcute activiştilor de la judeţeană. Într-o zi se adusese şuncă şi muşchi ţigănesc, aşa că se formase o coadă zdravănă. Numai ce un încrezut cu cămaşă scrobită şi cravată cenuşie se bagă în faţă şi cere toată bucata de şuncă. Se înfurie justiţiarul Cornel Palade şi îl muştruluieşte: „Treci la coadă, mă! Ce, eşti mai cu moţ!?”. Da, era mai cu moţ, era prim-secretarul Judeţenei de partid. Peste două ore, vânzătorul împărţitor de dreptate Cornel Palade a primit un şut în fund şi i s-a desfăcut contractul de muncă. Aşa a intrat în brigada artistică de amatori, a luat nişte premii de umor şi aşa a luat drumul scenei, al revistei. Totul a pornit de la nişte mezeluri.