Tot prin exemple o să vă arăt ce înseamnă oportunitatea de nișă atât a mărfii, cât și a pieței. Cât era de obtuză conducerea comunistă, ea era, totuși, conștientă că o presiune prea mare asupra populației va duce la o iminentă explozie socială. Așa că slăbise puțin șurubul în ceea ce privește piața neagră. Cum altfel puteai vorbi de „generația în blugi”, când statul român nu a importat niciodată vreo pereche de blugi? Atunci a apărut și cuvântul talcioc. Cei mai căutați cărăuși erau turiștii de profesie. Aceștia se înscriau la excursiile care se organizau în țările din fostul bloc comunist și cunoșteau și bine mersul. Pentru că aduceau marfă bună și multă. Am condus, prin meseria mea, zeci de grupuri de turiști români peste hotare. Țările erau aceleași, în principal fostul URSS (Moldova, Ucraina, Rusia), marfa era, în general, aceeași, piața din România era aceeași.
Într-o excursie la Odessa, de exemplu, am vizitat o fabrică în care se făceau suveniruri Fabergé. Frumoase, dar arătau ieftin, aproape kitsch-uri. Nu le puteam lua nici măcar pentru un cadou mai aparte. Sigur, turiștii au cumpărat. Eram încă pe vremea milieului pe televizor și se mai purtau. Directoarea fabricii ne-a luat pe mine și pe partenerul meu din Chișinău, Yuri Korovai, și ne-a dus la un mic atelier unde se produceau replici de ouă Fabergé din argint. Deja puteam vorbi de o bijuterie frumoasă și ieftină. Pe vremea aceea argintul și aurul în Rusia erau la prețuri foarte accesibile. Pe banii luați pe o pereche de blugi, cumpăram 3 astfel de ouă din argint lucrate manual, fine și frumoase. Pe turiști însă nu i-a interesat marfa asta. Pe mine, da. Majoritatea lor cumpărau celebrele căciuli rusești, aspiratoare, drujbe, motoare de barcă, televizoare sport, butelii de aragaz duble, haine de astrahan sau imitație de astrahan, pe care le vindeau ulterior în talcioc sau consignații… Eu am cumpărat 20 de astfel de replici de ouă Fabergé din argint. Ajuns în țară am făcut un drum la București, în vizită la prieteni doctori și avocați. Până seara nu mai aveam nici unul. Cu de patru ori valoarea. La următoarea vizită la Odessa, directoarea fabricii mi-a dat adresa unui magazin din Moscova, unde un bijutier renumit executa și el astfel de superbe ouă Fabergé, însă din aur. Când am ajuns la Moscova, primul drum l-am făcut la acea bijuterie. Citisem broșura de la fabrică, văzusem albumul, așa că vorbeam aceeași limbă cu tipul. Ne-am înțeles repede. El s-a prins ce voiam, eu aveam „cheia” care deschidea lacătul bunăvoinței și am trecut la treabă. Mi-a arătat niște lucrări, adevărate opere de artă. Incredibil de frumoase. Mi-am făcut o socoteală vizavi de bani și potențialii clienți din țară. Pentru o anumită categorie de oameni din România, mergea. Am luat câteva să văd cum merg, cam care ar fi căutarea lor. În țară m-am dus, pe recomandare, la oameni cu foarte mulți bani. Succes total! Cu banii de pe două astfel de minuni îți cumpărai, pe vremea aia, o Dacia 1300. Totul discret, dar o afacere care făcea mulți, foarte mulți bani.
Afacerea a continuat liniștit ani de zile. Deja aveam clienți, care erau deja milionari când eu aveam salariu 3.800 de lei, și care își făceau colecție de astfel de obiecte. Deja știau ce comandă și nu se uitau la bani.
Vedeți, dragii mei, așa se fac afacerile de oportunitate. Să vezi ceea ce alții nu văd, să cumperi și să vinzi ceea ce alții nu cumpără și nu vând.
Dragii mei, le promit celor care m-au întrebat ce marfă să aducă în America din România că le voi arăta, data viitoare, o afacere foarte profitabilă și care a durat tot timp de câțiva ani.
Până vinerea viitoare, să fim sănătoși, să trecem anul cu bucurie și speranță! Doamne ajută și La mulți ani!
Erau lucruri pe care turiștii de profesie le cunoșteau. De exemplu, în Bulgaria făceai mulți bani din pahare. Da, banalele pahare de sticlă, cu sau fără ornamente, care în România erau extraordinar de ieftine. În URSS mergea foarte bine coniacul. Iar mărfurile astea îți erau cumpărate la un preț bun direct din camera de hotel. Cumpărătorii știau când vine autocarul sau trenul cu români și îi așteptau pregătiți să ia toată marfa, nu trebuia să colinzi prin Chișinău, Sofia, Odessa sau chiar Moscova și Leningrad. Iar cu banii ăștia puteai investi în ce doreai pentru a scoate un profit frumos la întoarcerea în țară.