Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pence și Kim Yong Nam, joacă de-a șoarecele și pisica în timpul ceremoniilor oficiale de la Pyeongchang

Mike Pence și Kim Yong Nam, joacă de-a șoarecele și pisica în timpul ceremoniilor oficiale de la Pyeongchang

Vicepreşedintele american Mike Pence a evitat să participe vineri la un dineu organizat înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, unde ar fi trebuit să stea la aceeaşi masă cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi cu președintele prezidiului Adunării Supreme a Poporului din Coreea de Nord Kim Yong Nam, a anunţat Seulul, relatează AFP. 

Potrivit planului mesei arătat de către televiziune, Pence urma să stea direct faţă în faţă cu Kim Jong Nam la recepţia ce a avut loc la Pyeongchang. Dar, potrivit unui purtător de cuvânt al Casei Albastre (preşedinţia sud-coreeană), Pence a sosit mai târziu, ''i-a salutat pe cei care se aşezaseră deja la masa de onoare şi a plecat fără să ia loc la masă''. 

Purtătorul de cuvânt a declarat totuşi că Pence a informat Seulul dinainte că va lua masa împreună cu atleţii americani. El voia să plece imediat după fotografia de grup, dar preşedintele Moon l-a invitat ''să se întâlnească cu prietenii''. Prin urmare, vicepreşedintele american a trecut pentru scurt timp pe la recepţie, a explicat purtătorul de cuvânt. 

Pence nu a dat mâna cu Kim, a mai spus purtătorul de cuvânt, dar premierul japonez Shinzo Abe a schimbat câteva cuvinte cu președintele prezidiului Adunării Supreme a Poporului din Coreea de Nord. 

Conform planului mesei difuzat cu câteva minute mai înainte de către televiziunea sud-coreeană, Pence ar fi trebuit să stea în stânga lui Moon, direct faţă în faţă cu Kim. 

Președintele prezidiului Adunării Supreme a Poporului din Coreea de Nord, a cărui funcţie este în mare măsură onorifică, era aşezat între patronul CIO, Thomas Bach, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

La ceremonia de deschidere a JO, în loja oficială, Kim Yong Nam a fost așezat fix în spatele lui Mike Pence. 

 

AGERPRES

Subiecte în articol: mike pence kim yong nam
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri