Jurnalul.ro Ştiri Observator 65 de miliarde de euro, trimiși în țară de românii din străinătate

65 de miliarde de euro, trimiși în țară de românii din străinătate

de Redacția Jurnalul    |   

Românii care lucrează în străinătate au trimis peste 65 de miliarde de euro în țară din 2007 şi până în prezent.

Cele mai importante sume vin dinspre Germania și Marea Britanie, și asta pentru că mulți români au plecat din Italia și Spania, unde erau mai prost plătiți.

În 2021, din Germania s-au trimis cei mai mulți bani, 1,27 miliarde de euro, conform datelor BNR. Pe locul al doilea a fost Marea Britanie, cu remiteri personale în valoare de 1,18 miliarde de euro. Urmează Italia, cu 857 milioane de euro, și Spania, cu 412 milioane de euro.

Totodată, românii aflați la muncă în străinătate au trimis peste 6,3 miliarde de euro acasă în 2008, conform datelor furnizate de către Banca Naţională a României (BNR). Mai mult de o treime din întreaga sumă a venit atunci din Italia: 2,5 miliarde de euro. A fost vârful remiterilor personale din perioada 2007-2022. În anul care a urmat, în plină criză economică, remiterile totale s-au prăbușit la 3,5 miliarde de euro, continuând să scadă până în 2013. Deși au trecut 14 ani de la criza economică, valoarea remiterilor nu a mai atins valoarea de dinainte de 2008. Anul trecut, 2021, acestea s-au situat la 5,6 miliarde de euro. În total, diaspora românească a trimis 65,85 miliarde de euro între ianuarie 2007 și septembrie 2022, arată datele BNR.

Sursa citată menţionează că 1,13 milioane de români aveau rezidența în Italia în ianuarie 2021, 1,07 milioane de români aveau rezidența în Spania în decembrie 2020, 1,06 milioane de români locuiau în Marea Britanie în iunie 2021, 799.180 de români erau înregistrați în Germania la începutul lui 2020.

Diaspora și-a investit banii în apartamente și case, mai ales în câteva orașe mari precum Cluj-Napoca, Timișoara, București sau Iași. Însă pe măsură ce prețurile au crescut în România, investițiile au devenit mai greu de realizat.

"S-au cam dus vremurile când puteai să investești cu banii din străinătate, cu 50.000 de euro să iei un apartament bun. Prin 2018, prețurile apartamentelor din România au ajuns la valorile de dinainte de criză", spune cercetătorul Anatolie Coșciug.

Mulți români din Spania și Italia au remigrat în alte țări Datele arată o scădere spectaculoasă a remiterilor personale din Italia și Spania din 2008 până în prezent. În anii de dinainte de criza economică, cei mai mulți bani veneau din cele două țări. În 2019, Germania și Marea Britanie au ajuns pe locul 1 și 2, depășind Italia și Spania.

Subiecte în articol: bani trimisi de romani strainatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri