Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16.30, în stare de inconştienţă.
„Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat”, spun reprezentanții MApN.
Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar Constanța, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale.
Comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Caporalul clasa a II-a Marian Paşcu avea 43 de ani, era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale și-a exprimat regretul pentru această pierdere și a transmis condoleanțe familiei.
(sursa: Mediafax)