Jurnalul.ro Ştiri Observator Mini-războaiele din sectorul public, între angajați și manageri

Mini-războaiele din sectorul public, între angajați și manageri

de Diana Scarlat    |   

Scandalul provocat de demisia în grup a medicilor de la Spitalul Floreasca, din Capitală, are la bază un conflict de muncă prezent și în alte instituții ale statului, pe care doar medicii l-au putut rezolva prin această formă de protest. În situații similare se află mii de angajați la stat, dar nu-și pot face draptate în același fel, pentru că demisiile lor nu sunt atât de importante. Mai mult, legislația românească le dă managerilor dreptul de a se întoarce pe posturi, după ce sunt demiși. La Floreasca s-ar fi putut întâmpla același lucru, dacă managerul nu ar fi de misionat.

România are sute de manageri care au fost demiși pe criterii de incompetență sau chiar pentru suspiciuni de fraudă, dar care au câștigat în instanță procesele împotriva instituțiilor și s-au întors pe posturi. În unele cazuri, instutuțiile trebuie să accepte dublarea sau chiar triplarea funcțiilor de director, în urma proceselor câștigate de către cei demiși, care sunt reînscăunați conform legislației în vigoare. Astfel de conflicte nu se pot rezolva nici prin intervenția ministerelor de resort, așa cum s-a întâmplat în cazul Spitalului Floreasca. Acest cazul este unul fericit, în care s-au luat măsuri urgente pentru soluționarea revendicărilor, fiind vorba de pericolul pe care îl reprezintă demisia în grup a medicilor și consecințele pe care le-ar avea o astfel de criză. Dar, dacă managerul, Sorin Păun, nu și-ar fi dat demisia, în contextul scandalului, și acest conflict de muncă s-ar fi putut transforma într-o luptă în instanță, împotriva instituției, a angajaților și a statului român, care ar fi fost câștigată de manager.

Cine e de vină

Directori de case de cultură, de Direcții pentru Protecția Copilului, chiar directori din CNADNR sau companii foarte mari, precum Tarom, s-au întors în funcții, după ce au câștigat procesele cu instituțiile care i-au demis. Astfel, doi sau chiar trei directori împart același fotoliu, pentru că legislația românească permite aceste anomalii. „Din păcate, discutăm în continuare despre mulți manageri numiți politic și care nu au nicio legătură cu actul managerial. În acest caz, dacă managerul spitalului Floreasca nu și-ar fin dat demisia și ar fi fost înlăturat, cu siguranță că ar fi recurs la prevederile legale. Acesta este un mecanism care le permite directorilor să rămână în funcție, indiferent de situație. Nimeni nu vrea să schimbe legislația prost făcută, pentru că servește intereselor politice. Cunosc multe astfel de situații, date de legislația tolerată și menținută, pentru că e o formă de protecție pentru clientela politică. Un manager dintr-o companie cu capital de stat ar trebui să aibă un alt tip de contract, în privința criteriilor de selecție, dar și a indicatorilor de performanță”, spune Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical. Medicii de la Floreasca și-au retras demisiile ieri, însă așteaptă soluții concrete pentru rezolvarea situației de criză.

România suferă în continuare din cauza absenței resurselor umane în privința managementului spitalicesc. Un medic bun nu este obligatoriu și un manager bun. Mulți au eșluat lamentabil. Nu înțeleg de ce până acum, deși România are la dispoziție sume importanete de bani, din fonduri europene, nu s-a școlit și pregătit o astfel de categorie profesională. Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical

Conflictul de la spital continuă

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Floreasca și-au retras ieri demisiile, în așteptarea unei colaborări cu Ministerul Sănătății, pentru rezolvarea problemelor pe care le-au semnalat. Inițial, ieri, în prima parte a zilei, numărul demisiilor a crescut, ajungând la 22, chiar după demisia managerului, Sorin Păun. Medicii erau hotărâți, inițial, să nu renunțe la protest, până la confirmarea unor soluții concrete pentru rezolvarea problemelor de la Spitalul Floreasca. „Faptul că domnul Păun a demisionat nu va rezolva și problemele apărute. Noul manager va trebui să ia măsuri pentru a ne putea face meseria la parametrii corecți. Dacă procedurile care au fost stabilite de fostul manager nu vor fi schimbate, nu se va schimba situația actuală”, a declarat Bogdan Oprita, șeful Unitatii de Primire a Urgentelor a Spitalului Floreasca și coordonatorul UPU-SMURD București.

Medicii de la Spitalul Floreasca au cerut înlocuirea imediată a fostului manager, spunând că nu mai doresc să fie conduși de Sorin Păun nici măcar în perioada legală de preaviz, de 15 zile.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri