Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Turismului israelian recomandă ca excursiile în Israel să fie evitate

Ministerul Turismului israelian recomandă ca excursiile în Israel să fie evitate

de Redacția Jurnalul    |   

Excursiile în Israel ar trebui evitate, se arată într-o notă trimisă de Ministerul israelian al Turismului către tur-operatorii locali, în condiţiile în care autorităţile au sugerat că ar putea planifica un asalt în Gaza, ca răspuns la atacul din week-end al grupării Hamas, transmite Reuters.

Potrivit datelor OECD, turismul este responsabil pentru 3,6% din locurile de muncă din Israel, graţie circuitelor organizate în locuri istorice precum Ierusalim şi Bethleem.

Mai mulţi tur-operatori din Israel au anulat evenimentele planificate în zilele următoare şi au oferit clienţilor returnarea banilor pentru tururile viitoare.

Turiştii blocaţi în Israel au încercat să facă rezervări la zborurile cu plecare din Israel şi mai multe ţări au pus la punct curse speciale pentru cetăţenii lor.

În nota consultată de Reuters se mai precizează că acei turişti aflaţi în croazieră ar trebui să rămână la bordul navelor lor iar ceilalţi turişti ar trebui să rămână în hotelurile lor. "În general, vă rugăm să rămâneţi în apropierea locurilor protejate şi să acţionaţi în conformitate cu instrucţiunile venite de la Comandamentul militar", se mai arată în această notă care ar fi fost trimisă duminică. 

Subiecte în articol: excursii Israel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri