Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății clarifică situația paturilor de terapie intensivă pentru arși

Ministerul Sănătății clarifică situația paturilor de terapie intensivă pentru arși

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Sănătății vine cu precizări despre situația paturilor de terapie intensivă pentru arși, susținând că în spațiul public au apărut informații eronate.

În urma informațiilor eronate apărute în spațiul public cu privire la numărul de paturi de terapie intensivă destinate tratării pacienților cu arsuri severe”, Ministerul Sănătății precizează că în țară sunt funcționale în total 34 de paturi de terapie intensivă.

6 paturi sunt la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București, 5 la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arși București, 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgență Județean Sf. Spiridon Iași, 5 paturi la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brânzeu” Timișoara, 3 paturi la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni București și 10 paturi (pediatrie) la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” București.

„Prin proiectul finanțat de Banca Mondială, se vor construi 3 centre noi de arși gravi la Timișoara, București și Tg. Mureș. În total, România va avea suplimentar 26 de paturi de terapie intensivă destinate pacienților cu arsuri severe și 26 de paturi de terapie intensivă intermediară pentru pacienții arși”, informează Ministerul Sănătății.

Situația proiectelor este următoarea:

Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara (52 milioane euro)

- construcția a fost demarată – 4 iunie 2023
- termen estimativ de finalizare – februarie 2025
- 6 paturi pentru arși gravi (terapie intensivă)
- 6 paturi pentru arși intermediari și post-critici
- 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă.

Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Târgu Mureș” (62 milioane euro)

- construcția urmează să fie demarată – septembrie 2023
- termen estimativ de finalizare – februarie 2025
- 5 paturi pentru pacienți critici (terapie intensivă)
- 10 paturi terapie intensivă intermediară și îngrijire post-operatorie.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București (77 milioane euro)

- contractul pentru construcție a fost semnat – august 2023
- construcția urmează să fie demarată – septembrie 2023
- termen estimativ de finalizare – februarie 2025
- 15 paturi pentru pacienții arși critici (terapie intensivă) - pediatrie
- 10 paturi pentru pacienții intermediari și pacienții post-critici - pediatrie
- 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă - pediatrie.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ministerul sănătăţii arsi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri