„Necesitatea modificării actului normativ a apărut în urma discuțiilor dintre MTI și Confederațiile și Federațiile reprezentative la nivel național din domeniul rutier pentru detalierea la nivel de normă primară a modalității de efectuare a actului de control (control efectuat de către personalul de specialitate din cadrul C.N.A.I.R. – S.A) în mod distinct pentru utilizatorii străini și cei români. Responsabilitatea deținerii rovinietei valabile aparține în cazul utilizatorilor străini conducătorului auto, iar în cazul utilizatorilor români deținătorului vehiculului”, anunță Ministerul Transporturilor.
Modificarea prevede și stabilirea modalității de utilizare și funcționare a camerelor video din punctele de trecere a frontierei sau din proximitatea acestora, respectiv pentru monitorizarea traficului rutier.
Pentru reglementarea timpilor de așteptare necesari trecerii frontierei, în raport cu cerințele și revendicările formulate și consemnate în cadrul ședințelor de negociere cu forurile reprezentative pentru sectorul rutier, era necesară modificarea art. 9 alin.(2) lit.c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, în sensul că personalul de specialitate din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. să efectueze actul control:
- în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare, pentru utilizatorii străini;
- pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru utilizatorii români, prin intermediul sistemelor de camere video, cu exceptia camerelor video din punctele de trecere a frontierei și din proximitatea acestora. Camerele video din punctele de trecere a frontierei și din proximitatea acestora vor fi stabilite în anexa nr.5 la prezenta ordonanță a Guvernului nr.15/2002, camere ce vor fi destinate exclusiv monitorizării traficului rutier. Prin acest act normativ este asigurată, în continuare, implementarea în legislația națională a prevederilor Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, cu toate modificările ulterioare ale acesteia și se urmărește aplicarea tarifului de utilizare (rovinieta) în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2022/362”, potrivit sursei citate.
Totodată, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a prezentat în ședința de guvern și Nota privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Calafat, județul Dolj, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unei suprafețe de teren, având categoria de folosință drum de exploatare, din domeniul public al Municipiului Calafat în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii S.A., unitate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, va derula obiectivul de investiție de utilitate publică și interes național Amenajare parcare pe DN 56 km 80+800 dreapta, în scopul descongestionării traficului în zona Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin.
A fost constatată necesitatea promovării execuției unei parcări prin care să fie preluat traficul greu ce urmează să tranziteze punctul de frontieră de la Calafat și care în prezent staționează pe DN 56, îngreunând circulația celorlalți participanți la trafic. Prin staționarea vehiculelor pe carosabil în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, respectiv pe drumul național DN 56 circulația este obstrucționată din cauza faptului că drumul național are 2 benzi de circulație cu specificațiile: 2 X 3,50 ml lățimea părții carosabile și 2 X 1 ml acostament, neexistând premisele unei circulații fluente.
Pentru execuția obiectivului de investiție de utilitate publică și interes național “Amenajare parcare pe DN 56 km 80+800 dreapta”, în scopul descongestionării traficului în zona Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin este necesar a fi transferat un teren în suprafață de 1.995 mp, aflat în extravilanul Municipiului Calafat, județul Dolj, din domeniul public al Municipiului Calafat în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A..
(sursa: Mediafax)