Planul de şcolarizare pentru perioada 2020-2021 prevede o creştere cu 29% a claselor de învăţământ profesional tehnic şi profesional dual, comparativ cu cifrele din acest an şcolar, în contextul în care piaţa muncii are nevoie de personal calificat pregătit în cele două forme de şcolarizare, a declarat vineri, la Deva, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.
Cu acest prilej a fost lansată în judeţul Hunedoara campania de promovare a învăţământului profesional şi tehnic şi a învăţământului profesional dual, denumită "Meseria face diferenţa", ministrul Educaţiei subliniind importanţa învăţământului profesional dual.
"Este o campanie de conştientizare a importanţei meseriei, pentru că toţi - decidenţi şi oameni de rând, înţelegem cu toţii că este nevoie de forţă de muncă, de oameni bine pregătiţi şi această campanie, de fapt, să fie şi în acord cu cererea de pe piaţa muncii pentru că operatorii economici au nevoie de sprijinul nostru, al Educaţiei, pentru a avea o forţă de muncă, spuneam mai devreme, calificată. (...) Este foarte important de ştiut că aceste clase (de învăţământ profesional dual, n.r.) se fac numai în parteneriat cu operatorii economici. Ei vin către inspectoratele şcolare cu cerere, în felul acesta parteneriatul se realizează nu numai cu şcoala, ci şi cu Inspectoratul Şcolar şi, implicit, cu Ministerul Educaţiei", a arătat Monica Anisie.
Totodată, ea a menţionat că este important ca părinţii să fie informaţi şi despre faptul că tinerii care urmează aceste forme de şcolarizare îşi pot continua studiile, dacă doresc să facă liceul sau o facultate. În acest context, ministrul Educaţiei a menţionat că a solicitat inspectoratelor şcolare să-i consilieze pe părinţii elevilor din clasele a şaptea şi a opta, despre ceea ce înseamnă învăţământul profesional dual.
"Părinţii trebuie să înţeleagă că nu mai este acel învăţământ profesional pe care îl cunoaştem noi, cei care suntem mai trecuţi de o anumită vârstă. Este un altfel de învăţământ profesional, dual, şi există numeroase facilităţi pentru copii, în acest caz", a spus Monica Anisie.
Ministrul Monica Anisie a vizitat vineri două licee din Deva, dintre care unul cu profil tehnologic, dar şi un agent economic unde a discutat cu elevii care se aflau în practică.
"Am vorbit cu copiii care se aflau în practică. Dar asta nu înseamnă că nu-şi vor continua studiile. Cu trei dintre ei am vorbit şi mi-au spus că nici nu se gândesc să nu continue pentru că vor avea şi un loc de muncă, dar vor putea să meargă şi la seral să-şi continue studiile, după ce termină şcoala profesională", a spus Monica Anisie.
În ceea ce priveşte cerinţele pieţei muncii în materie de forţă de muncă pregătită în şcoli, ministrul Educaţiei a arătat că acestea diferă de la o zonă la alta.
Conform datelor oficiale, în anul şcolar 2020-2021 în învăţământul profesional şi tehnic sunt prevăzute 3.457,5 clase cu 96.631 locuri. Cele mai multe locuri sunt la profilele de mecanică, turism şi alimentaţie publică, comerţ, industria textilelor şi pielăriei.
Pentru învăţământul dual, planul de şcolarizare la nivel naţional prevede 325 de clase cu 8.896 de locuri, cele mai multe locuri fiind pentru pregătirea în domeniile mecanică, turism, electric şi electromecanic.