Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Finanţelor: L-am rugat pe vicepreşedintele ASF responsabil cu pensiile private să-i cheme la discuţii pe administratorii NN

Ministrul Finanţelor: L-am rugat pe vicepreşedintele ASF responsabil cu pensiile private să-i cheme la discuţii pe administratorii NN

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, "l-a rugat" pe vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil cu pensiile private să-i cheme la discuţii pe administratorii de fond de pensii pentru a clarifica şi ieşi cu o declaraţie comună în legătură cu zvonul privind o eventuală naţionalizare a fondurilor de pensii private.

"A avut o discuţie cu vicepreşedintele care coordonează sectorul şi l-am rugat să-i cheme pe toţi administratorii de fond de pensii la o discuţie pentru a clarifica şi a ieşi cu o declaraţie unanimă din partea instituţiilor pieţei că acest zvon este neîntemeiat şi nu există niciun motiv de îngrijorare în sensul că s-ar putea întâmpla aşa ceva cu fondul administrat privat", a spus Ştefan.

Potrivit acestuia, ASF ar trebui să sancţioneze astfel de comportamente.

"Nu există nicio raţiune de ordin economic, financiar, bugetar care să ne facă să ne gândim măcar la un astfel de scenariu (naţionalizarea Pilonului II n.r.). Ceea ce este foarte grav este faptul că astfel de mesaje induc neîncredere în pieţele financiare şi efectele sunt împotriva asiguraţilor la această schemă de pensii obligatorii administrate privat. Mie mi se pare că ce a făcut administratorul de fond (NN pensii n.r) îl descalifică. De aceea, sper că cei din conducerea ASF, acolo există şi un vicepreşedinte care coordonează piaţa pensiilor private, şi sper să ia măsuri pentru că există cadrul legal care îi permite ASF să sancţioneze astfel de comportamente. Sper să ne întâmple acest lucru", a spus ministrul Finanţelor.

NN Pensii a transmis marţi o scrisoare clienţilor prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le-a recomandat să urmărească permanent ce se întâmplă cu pensia lor.

În acest context, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a declarat că informaţia privind intenţia guvernanţilor de a naţionaliza Pilonul II de pensii nu are "niciun temei" şi a spus că nu există "nicio raţiune, politică, economică, financiară, bugetară' care să determine o astfel de decizie.

De altfel, şi Autoritatea de Supraveghere Financiară a precizat că nu au fost şi nu sunt discuţii oficiale pe subiectul naţionalizării fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi consideră că poziţia societăţii NN Pensii este ''excesivă şi neavenită''.

"Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat act de declaraţiile din ultima vreme care au făcut referire la o aşa-zisă naţionalizare a fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II), pe care însă nu le împărtăşeşte, precizând că nu au fost şi nu sunt discuţii oficiale pe acest subiect. De aceea, poziţia recentă a societăţii NN Pensii, care a avut o intervenţie în spaţiul public pe această temă, este excesivă şi neavenită. Nu pot fi introduse subiecte în discuţia cu consumatorii pe baza unor zvonuri sau declaraţii politice", afirmă instituţia, într-un comunicat remis miercuri

Conţinutul scrisorii trimise de NN Pensii către clienţii săi este unul exclusiv informativ şi nu reprezintă un avertisment, afirmă reprezentanţii fondului, subliniind că se delimitează de orice contextualizare într-un spectru politic a mesajului transmis clienţilor.

"Conţinutul scrisorii trimise de NN Pensii către clienţii săi este unul exclusiv informativ şi acesta nu reprezintă un avertisment. Nevoia acestei informări a venit ca răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor noştri provocate de discuţiile publice din ultima perioadă cu privire la viitorul sistemului de pensii. Această comunicare a venit în contextul în care NN transmite lunar peste 300.000 de mesaje electronice clienţilor săi, care conţin informaţii referitoare la situaţia contului lor individual de pensie de fiecare data când noi sume sunt adăugate, iar anual sunt trimise aproximativ 1,9 milioane de scrisori care analizează evoluţia nivelul anului anterior către adresa de corespondenţă a clienţilor", menţionează reprezentanţii NN Pensii, într-o notă de presă.

Aceştia au adăugat că apreciază faptul că, prin declaraţiile făcute, atât Ministerul de Finanţe cât şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au avut un punct de vedere ferm cu privire la susţinerea sistemului de pensii administrate privat.

"Aceste declaraţii sunt îmbucurătoare, cu atât mai mult cu cât considerăm că aportul fondurilor de pensii private în susţinerea dezvoltării economiei naţionale poate creşte semnificativ. Reconfirmăm angajamentul nostru de a-i servi pe cei peste 1,9 milioane de clienţi, ale căror economii pentru pensie le administrăm. De aceea, ne delimităm de orice contextualizare într-un spectru politic, oricare ar fi acesta, a mesajului transmis pe 11 aprilie clienţilor noştri" se mai precizează în nota de presă. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri