Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiției anunță extrădarea rapidă a lui Horațiu Potra: „Dacă nu există opoziție, va fi adus imediat în România”

Ministrul Justiției anunță extrădarea rapidă a lui Horațiu Potra: „Dacă nu există opoziție, va fi adus imediat în România”

de Redacția Jurnalul    |   

Horațiu Potra ar putea fi extrădat rapid în România. Ministrul Justiției confirmă că, dacă nu se opune, va fi adus imediat în țară.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că Horațiu Potra și cei apropiați lui ar putea fi aduși rapid în țară, dacă nu contestă extrădarea. Liderul grupării de mercenari, arestat în Emiratele Arabe Unite, a transmis că vrea să revină voluntar în România pentru a-și demonstra nevinovăția.

„Avem cunoștință că domnul Horațiu Potra și persoanele asociate lui, căutați internațional de autoritățile române, sunt arestați și urmează procedurile de extrădare. Dacă se confirmă că prin avocați a transmis că nu se opune și este de acord să fie predat României, procedurile se vor scurta semnificativ, pentru că nu mai este nevoie ca un judecător să analizeze opoziția. Astfel, domnul Potra și ceilalți vor fi aduși mai rapid în România”, a declarat Marinescu, la Antena 3 CNN.

Ministrul a adăugat că speră ca demersul autorităților române să aibă succes „cât mai curând”, pentru ca persoanele vizate să poată fi prezentate în fața justiției.

„În principiu, dacă nu există opoziție, se decide trimiterea în România. Sunt chemați polițiștii români, care se deplasează și îi aduc în țară. Totul s-ar putea întâmpla chiar foarte repede”, a mai spus Marinescu.

Horațiu Potra a transmis, prin intermediul avocatului său, Șerban Moga, că își dorește să revină în țară pentru a-și demonstra nevinovăția. Acesta a discutat joi cu Procuratura din Emiratele Arabe Unite, declarând:

„Nu mă ascund, nu am de ce să mă ascund. Îmi este dor de familie și vreau să pot privi lumea în ochi, știind că am ales adevărul, nu frica.”

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri