Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Mediului se va întâlni cu primarii din cele mai poluate zece oraşe din ţară

Ministrul Mediului se va întâlni cu primarii din cele mai poluate zece oraşe din ţară

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat vineri, la Galaţi, că va avea o întâlnire marţi, la sediul ministerului, cu primarii din cele mai poluate zece oraşe din ţară, pentru care România a fost avertizată de Comisia Europeană.

Potrivit acestuia, nivelul de poluare ridicat din cele zece oraşe, în baza căruia Comisia Europeană a avertizat Ministerul Mediului, a fost măsurat prin reţeaua de monitorizare a calităţii aerului din România, staţii care, însă, nu funcţionează perfect şi care pe viitor vor fi modernizate.

Totodată, ministrul Mediului nu a dat un răspuns clar cu privire la perioada în care s-au efectuat monitorizările de mediu în baza cărora s-a stabilit lista celor mai poluate zece oraşe din România, urmând ca această informaţie să fie făcută publică tot marţi, înainte de întâlnirea cu primarii acestor oraşe.

"Marţi, la sediul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor sunt invitaţi primarii altor zece oraşe din ţară, printre care şi Galaţiul, având în vedere că a avut o serie de depăşiri. În relaţia cu Comisia Europeană intervine obligaţia ca aceste administraţii publice locale să elaboreze programul integrat de calitate a aerului, un set de măsuri pe care acestea trebuie să şi le asume, trebuie să le implementeze pentru a reduce poluarea în aceste aşezări urbane şi de asigura cetăţenilor o sănătate mai bună. Reţeaua de monitorizare a calităţii aerului este în proprietatea ministerului. Cu bunele şi cu relele ei, face parte din reţeaua europeană şi este singura care transmite datele Comisiei Europene. Orice lucru este perfectibil şi ea nu funcţionează aşa cum ne-am dori. Ea intră într-un proces de modernizare. Dincolo de cele 148 de staţii pe care le avem, le vom moderniza pe toate şi vom creşte numărul acestora pentru a avea o imagine cât mai bună a poluării în marile oraşe. Marţi, înainte de a începe dezbaterea, vom anunţa populaţia pentru ce perioadă au fost colectate acele date", a spus Alexe.

La nivel local, unde atât Primăria cât şi Consiliul Judeţean Galaţi au aprobate planuri integrate de calitatea aerului, în urma nominalizării Galaţiului pe lista celor mai poluate oraşe din ţară, Agenţia pentru Protecţia Mediului a prezentat public un raport al calităţii aerului pe anii 2018 şi 2019 din care reiese că nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelurilor maxim admise la diferiţi indicatori.

Totodată, Garda de Mediu Galaţi a transmis public faptul că, deşi s-au înregistrat în această lună, în municipiul Galaţi, patru depăşiri ale nivelului de pulberi în atmosferă, acestea au apărut în cursul nopţii şi în condiţii de ceaţă, care ar putea influenţa acurateţea măsurătorilor.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, s-a aflat vineri la Galaţi, unde s-a întâlnit, în prima parte a zilei, cu reprezentanţii administraţiei combinatului siderurgic Liberty Galaţi, dar şi cu primarii PNL din judeţul Galaţi, discuţiile vizând diverse probleme de mediu. După aceste vizite, ministrul Mediului a susţinut o conferinţă de presă, alături de deputatul PNL de Galaţi Victor Paul Dobre şi preşedintele PNL Galaţi, senatorul George Stângă.

AGERPRES

Subiecte în articol: ministrul mediului costel alexe poluare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri