Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a semnat pe listele de susţinere necesare USR pentru înscrierea în alegeri

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a semnat pe listele de susţinere necesare USR pentru înscrierea în alegeri

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a semnat pe listele de susţinători ai Uniunii Salvaţi România (USR), necesare pentru înscrierea formaţiunii în alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Anunţul privind semnătura dată de ministrul Voiculescu în favoarea USR a fost făcut duminică de liderul formaţiunii, Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

"Pentru că România se schimbă şi clasa politică trebuie să se schimbe de asemenea", spune ministrul Voiculescu, potrivit filmului postat de Nicuşor Dan pe pagina sa de socializare.

De asemenea, împreună cu Vlad Voiculescu a semnat pe lista USR şi Valeriu Nicolae, reprezentantul special al secretarului general al Consiliului Europei (CoE) pentru chestiuni legate de romi. "Pentru că este important să semnăm pentru partide care vor să intre în politică, să schimbe un pic clasa politică românească, clasă politică care clar are nevoie de schimbare", şi-a motivat gestul Valeriu Nicolae, fost secretar de stat în Ministerul Muncii.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat sâmbătă dimineaţa, pe contul său de Facebook, că nu va candida la alegerile parlamentare, el dorind să folosească "fiecare oră care i-a mai rămas din mandat pentru a duce la capăt" proiectele importante aflate în lucru la minister.

USR a reuşit să strângă 90.000 de semnături pentru înscrierea în alegerile parlamentare din totalul celor 200.000 necesare, a declarat sâmbătă, la Alexandria, vicepreşedintele formaţiunii, Clotilde Armand.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri