Jurnalul.ro Editoriale Ministrul ținut în perfuzii

Ministrul ținut în perfuzii

de Dan Constantin    |   

Demiterea lui Vlad Vasilică Voiculescu din scaunul de ministru a devenit povestea cea mai tristă a guvernării actuale. Cu greu găsești un caz asemănător în istoriile tragicomice care formează „arhiva” Palatului Victoria. Un amestec de „calități” negative care apar cu pregnanță în toate acțiunile lui VVV - impostură, cinism, șmecherie, prostie - arată că manualul răului nu mai are secrete pentru acest personaj pus să ducă la îndeplinire, pas cu pas, programul de demolare a sănătății publice. În teoria formării unui guvern, miniștrii nu se aleg prin vot; ei sunt recomandați pentru numire pe baza unor merite anterioare, a unor calificări profesionale necesare pentru a realiza obiectivele specifice din programul de guvernare. Practica este însă total contrazisă în cazul în speță. Pe VVV nu îl recomanda nimic pentru acest post, dar, vai și amar, el a fost numit chiar de două ori la Ministerul Sănătății. Parașutat în echipa Cioloș, prezentată sub poleiala tehnocrată girată de servicii, el și-a făcut rodajul cu mari scandaluri. Revenirea lui în post a stârnit pentru profesioniștii din medicina românească un semnal de alarmă, care a fost repede declanșat de erorile manageriale cu consecințe dramatice accentuate de pandemie. Să ții însă în funcție un asemenea specimen după ce se produc explozii în serie în spitale, după ce distruge cu premeditare bucată cu bucată segmentele performante ale medicinei românești, construite cu mari eforturi în jurul unor mari nume de profesori, devine o crimă. Când a demisionat guvernul Ponta, președintele Iohannis nu a pregetat să-i pună în cârcă drama de la Colectiv. „A fost nevoie să moară oameni pentru ca Guvernul să demisioneze. Românii inițial au răbdat, apoi s-au indignat, iar în final s-au revoltat. Tragedia de la Colectiv a atins cel mai sensibil nerv al națiunii. Zeci de mii de români au protestat în București și în alte orașe din țară pentru a cere lucruri de bun simț: demisiile celor vinovați, răspunsuri și clarificări”, spunea KWI în noiembrie 2015. De ce abdică acum președintele Iohannis de la acele convingeri? Răspunderile ministrului sănătății sunt mai mult decât evidente în cazuri multiplicate de incendii în spitale, de pacienți batjocoriți și de haos introdus în sistemul de sănătate. VVV este ținut cu perfuzii în postul de ministru, deși el trebuia de mult demis. Premierul Cîțu face apel la rușine pentru a-i sugera cu mănuși demisia de onoare. Marea întrebare care revine și mai accentuat după noua dramă dintr-un spital este cine se află în spatele lui Vlad Vasile Voiculescu. Cred că nu prostia și lipsa lui de caracter trebuie să ne înspăimânte, ci complotul care acționează deja la vedere, în interiorul  guvernului, protejat de la cel mai înalt nivel, pentru a pune la pământ sănătatea publică, adică un sistem național de securitate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri