"Prima oprire a fost în judeţul #Braşov, la Baraj #Săcele. Astăzi, la noapte şi mâine vom avea precipitaţii foarte mari, avem jumătate din ţară sub cod portocaliu. Îngrijorător este timpul foarte scurt în care e posibil să cadă o cantitate mare de precipitaţii. Această prognoză ne obligă să fim în alertă, de aceea mă asigur că toată lumea e la datorie indiferent de oră, că toate instituţiile sunt bine coordonate: autorităţi publice locale, colegii de la Apele Române, de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi multe alte instituţii. Am început ziua cu Braşov, unde ne aşteptăm şi la 70 l/mp. Voi încerca să ajung în cât mai multe zone în care colegii mei lucrează. Ne dorim ca la finalul acestei perioade să constatăm că am diminuat la maximum posibilele pagube şi că nu vom avea victime", a scris ministrul pe Facebook.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare meteo Cod portocaliu şi Cod galben de ploi şi furtuni valabilă în toată ţara pe parcursul zilei de duminică, până luni dimineaţă.
AGERPRES