Jurnalul.ro Sport Fotbal international Mirel Rădoi are programul dat peste cap

Mirel Rădoi are programul dat peste cap

de Adi Munteanu    |   

Selecționerul Naționalei României se află într-o situație extrem de delicată. Rădoi nu a apucat să debuteze pe banca echipei mari și va intra direct în focul Ligii Națiunilor fără posibilitatea disputării unor meciuri amicale înainte de debutul oficial. Primul meci al lui Mirel Rădoi este cu Irlanda de Nord, la Ploiești, pe Stadionul „Ilie Oană”, pe 3 septembrie, care se poate disputa la data stabilită de UEFA.

Problema este cu următorul meci, cu Austria, în deplasare, țară care ne are pe „lista neagră” în ceea ce privește accesul pe teritoriul ei. Varianta carantinării pentru șase zile la Viena este de neacceptat, deoarece noi avem meci cu trei zile mai devreme. Ce să facă Rădoi? Să trimită o echipă din timp în Austria și să folosească o cu totul altă echipă la Ploiești? Scenariu imposibil, pentru că încurcă formațiile care ar putea avea meciuri în cupele europene și Liga 1. Mai mult, Rădoi nu va putea sta pe bancă la Viena pe 7 septembrie dacă va fi pe bancă pe 3 septembrie. Este un cerc vicios în care nici măcar UEFA nu poate interveni, totul depinzând de guvernul austriac și de protocoalele epidemiologice în vigoare la momentul meciului.

Și Adi Mutu, selecționerul naționalei U21, are programul incert. Debutul campaniei de toamnă va fi în Finlanda, țară care impune carantinarea, pe 4 septembrie, apoi pe 8 septembrie, în Malta, țară care, în acest moment, interzice accesul românilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri