Jurnalul.ro Ştiri Observator Mirela Buhuș ia cu asalt jurații în finala ”iUmor”: Mă gândesc cum pot să râd eu de o situație astfel încât să nu râdă ea de mine

Mirela Buhuș ia cu asalt jurații în finala ”iUmor”: Mă gândesc cum pot să râd eu de o situație astfel încât să nu râdă ea de mine

Mirela Buhu a venit la ”iUmor” cu o surpriză pregătită pentru jurai i, mai ales, pentru Cheloo de care a mărturisit că se simte atrasă. Trimisă de telespectatori până în marea finală de duminică, 27 mai, de la ora 20.00, la Antena 1, Mirela promite o revenire pe măsură.

Surpriza sa la ”iUmor” a fost cu adevărat de proporii: din vârful unei bare, în mijlocul scenei, Mirela a început un monolog. Numărul a continuat însă cu un dans la bară care i-a uimit pe toi cei prezeni, iar Mirela a încercat chiar să îi atragă în jocul ei i pe Delia, Cheloo i Mihai Bendeac. Până la final, chiar a reuit să le dea o lecie de dans la bară Deliei i lui Mihai.

Trimisă de telespectatori în finală, Mirela promite că încă mai are multe de arătat. ”Cred că am inventat un nou stil pe care am de gând să-l explorez la maximum, imediat ce câtig! Eu sunt într-o continuă pregătire, mereu îmi notez chestii pe care le aud, fie în agendă, fie pe telefon. Sunt foarte atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu, la dinamica relaiilor inter-umane i de cele mai multe ori evit să stau în lumea virtuală când sunt în mijloacele de transport în comun, tocmai ca să observ mai bine ce se întâmplă. Din păcate, mai toi stau cu capul în telefoane i sunt destul de plictisitori aa că îmi scot o carte. Oricum cele mai tari conversaii le-am prins din zbor.

Când nu este pe scenă, aceasta face teatru, învată germană, a cincea limbă străină pe care o studiază, i se bucură de vizibilitatea dobândită după apariia sa la ”iUmor”. ”În afară de surpriza plăcută de a face un milion de vizualizări în mai puin de două săptămâni; chiar nu mă ateptam; au urmat interviuri i apariii la TV la care altfel nu a fi avut acces, că doar nu era să vină cineva să ia artistă direct de la corporaie. Cea mai bună reacie cred că a fost a oamenilor din Bârlad, mai am un pic i mă declară cetăean de onoare! Cea mai dezarmantă a fost a colegilor artiti snobi care m-au acuzat că a face videochat i că de asta am neobrăzarea să mă expun atât”, spune dezamăgită finalista ”iUmor”.

Mirela Buhui, care a început improvizaia încă din primul an de facultate, încearcă să facă oamenii să râdă mai degrabă de suferinele sau neputinele lor, mai mult decât de numărul pe care ea îl pune în scenă, astfel că inspiraia îi vine din viaa de zi cu zi. ”Recunosc că în procesul de creaie mă gândesc cum pot să râd eu de o situaie astfel încât să nu râdă ea de mine”, a încheiat finalista.

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminică, 20 mai, telespectatorii vor putea revedea cele mai tari momente marca ”iUmor”, iar duminică, 27 mai, de la ora 20.00, la marea finală, românii vor afla cine este câtigătorul din acest sezon! Irinel i Diana, Andrei Gîrjob, Sevi i Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mirela Buhu, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum i Dan uu sunt cei care se luptă de această tată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câtigătorii celor 11 ediii îi va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiii acetia aveau nevoie de două dintre voturile jurailor pentru a ajunge la vot în aplicaia ”iUmor”, în marea finală, concurenii trebuie să îi convingă pe toi trei, altfel sunt eliminai. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenilor într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin marele câtigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri