Jurnalul.ro Ştiri Social Misterul îmbolnăvirii copiilor din Argeş se adânceşte

Misterul îmbolnăvirii copiilor din Argeş se adânceşte

de Monica Cosac    |   

Şapte dintre angajaţii fabricii de brânzeturi Brădet au fost depistaţi cu E-coli, iar trei dintre ei au acel tip de bacterie care provoacă sindromul hemolitic uremic (SHU), potrivit DSP Argeş. Patronul „Lactate Brădet” susţine însă că cei şapte salariaţi lucrau doar cu produsele ambalate.

Potrivit unei adrese de pe 11 martie, trimisă de Direcţia de Sănătate Publică prefectului judeţului Argeş, au fost recoltate probe de la 19 angajaţi ai fabricii Brădet, iar în şapte cazuri, rezultatele au fost pozitive pentru unul dintre tipurile de E-coli patogen. Trei dintre acestea prezintă ambele gene de verotoxina (vtx1 şi vtx2) care poate provoca apariţia SHU. Totodată, E-coli patogen a mai fost depistat şi în probele recoltate de la doi dintre angajaţii fermei Agrostar Farmex SRL, unul dintre furnizorii de lapte ai fabricii Brădet, una dintre probe prezentând ambele gene vtx.

Pe de altă parte, Marius Badea, patronul fabricii de brânzeturi din Argeş, a acuzat, ieri, autorităţile că au denigrat compania şi susţine că analizele efectuate în Germania au arătat că produsele fabricii sale sunt bune pentru consum.

„Colaboratorii noştri din Germania şi din Italia au făcut analize din probele pe care le aveau la vânzare, luate din rafturi (..) Rezultatele sunt toate negative. Renumita brânză care a fost găsită cu probleme în magazin a avut contraprobă la noi la fabrică şi a fost trimisă la expertiză în Germania”, a spus Badea, precizând că şi acestea au fost negative, iar autorităţile trebuie să caute „unde s-a infectat şi ce s-a întâmplat”. Mai mult, acesta a precizat că salariaţii depistaţi cu E-coli nu lucrează la îngrijirea animalelor şi nici „nu lucrau direct cu brânza”.

Ministerul Sănătăţii nu a comentat informaţiile, iar Institutul Cantacuzino va da rezultatele finale ale analizelor peste câteva zile

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri