Ministerul Justiţiei a anunţat vineri că 16 persoane şi-au depus candidatura la selecţia pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE.
Potrivit MJ, cei 16 candidaţi în numele României pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene sunt: Petre Matei, Claudia Jderu, Diana Magdalena Bulancea, Elena Diana Ungureanu, Mircea Criste, Andreia Liana Constanda, Laura Mihaela Ivanovici, Ioana Andreea Mareş, Mirela Stancu, Constantin Virgil Ivan-Cucu, Ionel Olteanu, Cristiana Georgeta Budileanu, Răzvan Horaţiu Radu, Ecaterina Raluca Toma, Irina Zlătescu, Camelia Lilieana Gheorghiu.
Dintre aceştia, Diana Magdalena Bulancea este judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios, fiind soţia lui Marius Bulancea - şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din DNA. În anul 2017, ea a fost detaşată la Tribunalul Uniunii Europene.
Magistratul Răzvan Horaţiu Radu a fost subsecretar de stat în MAE şi agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi agent guvernamental la CEDO.
Pe 10 august, MJ a demarat selecţia pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător la Tribunalul UE. România se numără printre cele nouă state membre chemate să desemneze un judecător suplimentar la Tribunalul UE. Cei nouă judecători vor fi numiţi începând cu 1 septembrie 2019.
La data de 24 iulie 2018 a fost aprobată de către Guvernul României, prin memorandum, procedura pentru desemnarea candidatului ţării noastre la funcţia de judecător la Tribunalul UE. Astfel, poate fi desemnată drept candidat al României pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE persoana care oferă depline garanţii de independenţă şi care are capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale.
Judecătorii Tribunalului nu pot exercita nicio funcţie politică sau administrativă, nicio activitate profesionistă, remunerată sau nu, în afara cazului în care Consiliul UE, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepţional. Vineri a fost ultima zi pentru depunerea candidaturilor.
Judecătorul român va fi numit de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255 TFUE. AGERPRES