Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moneda națională pierde teren în raport cu principalele valute

Moneda națională pierde teren în raport cu principalele valute

Moneda naţională a continuat miercuri să se deprecieze în raport cu euro, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind cel mai ridicat din ultimii aproape trei ani, respectiv 4,5409 lei, în creştere cu 0,46 de bani (+0,10%) faţă de cotaţia anunţată marţi (4,5363 lei) 

Pe data 10 ianuarie 2014, un euro era cotat la 4,5447 lei. 

Totodată, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat de BNR fiind de 4,3504 lei, mai mare cu 1,07 bani (+0,25%), în comparaţie cu valoarea de marţi, de 4,3397 lei/dolar. 

În acelaşi timp, francul elveţian a câştigat teren în faţa leului, iar Banca Naţională a publicat un curs de 4,2322 lei, în creştere cu 0,98 de bani (0,23%), comparativ cu anunţul din şedinţa anterioară, când moneda elveţiană valora 4,2224 lei. 

Gramul de aur s-a ieftinit, miercuri, cu 10,98 bani (-0,06%), până la 159,4239 lei, faţă de valoarea de 159,5337 lei anunţată în şedinţa de marţi. 

Agerpres

Subiecte în articol: moneda nationala leul
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri