În prezent, Marea Britanie beneficiază de un rating 'AAA', cu perspectivă negativă, din partea S&P, în timp ce Moody's îi acordă un calificativ 'Aa1', iar Fitch unul 'AA plus', ambele cu o perspectivă stabilă.
'În opinia noastră, o decizie de a ieşi din UE ar fi un element negativ pentru economia Marii Britanii', a declarat Kathrin Muehlbronner, vice-preşedinte la Moody's. Agenţia de evaluare precizează că dacă populaţia Marii Britanii va vota în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, ar putea lua în considerare acordarea unei 'perspective negative' pentru ratingul suveran al Marii Britanii, ceea ce ar însemna că există şanse mai mari pentru o retrogradare a ratingului în viitor.
'Exceptând situaţia în care Marea Britanie ar reuşi să negocieze un nou acord comercial cu UE, care ar păstra cel puţin unele din beneficiile comerciale ale calităţii de ţară membră UE, exporturile Marii Britanii ar avea de suferit. Ar putea duce la o perioadă prelungită de incertitudine, ceea ce ar afecta în mod negativ investiţiile', susţine Moody's.
Premierul britanic, David Cameron, a condiţionat susţinerea unui vot favorabil rămânerii în UE la referendum de acceptarea de către partenerii europeni a unor reforme menite să consolideze suveranitatea statelor blocului comunitar, în detrimentul actualei politici federaliste de adâncire a integrării europene.
Conform acordului final încheiat vineri la Consiliul European, el a primit promisiunea că Marea Britanie va fi exceptată de la participarea la o 'Uniune tot mai strânsă'. Printre concesiile care i s-au mai făcut se numără şi posibilitatea ca Marea Britanie să suspende timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranţii comunitari noi veniţi, această aşa-numită 'frână de urgenţă' putând fi aplicată într-un interval de cel mult şapte ani. AGERPRES