Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anchetă la Arad, după ce o femeie și copilul ei au murit la scurt timp după naștere, la Maternitate

Anchetă la Arad, după ce o femeie și copilul ei au murit la scurt timp după naștere, la Maternitate

de Redacția Jurnalul    |   

Poliția din Arad a deschis o anchetă marți pentru două fapte de ucidere din culpă, după ce o femeie și copilul său nou-născut au murit la Maternitatea din oraș.

Reprezentanții Poliției Arad au declarat, marți seara, pentru MEDIAFAX, că au fost sesizați privind decesul unei femei și a bebelușului, la Matenitatea din Arad.

Imediat a fost deschis un dosar penal pentru două fapte de ucidere din culpă.

A fost dispusă autopsia cadavrelor, pentru stabilirea cauzelor decesului celor doi.

Femeia în vârstă de 25 de ani, din Sântana, mai avea doi copii. Ea a venit din Belgia în urmă cu 3 săptămâni și, cel mai probabil, avea viroză. Femeia a ajuns la spital cu febră peste 38 de grade, cu probleme respiratorii. Mama a fost stabilizată, dar în timpul nopții starea s-a agravat și medicii au luat decizia unei intervenții chirurgicale de cezariană. Din păcate, nici operația nu i-a putut salva pe mamă și băiețul ei.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: mort gravida bebelus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri