Jurnalul.ro Sport Sporturi Nadia Comăneci îi îndeamnă pe fanii săi să se spele pe mâini pentru prevenirea COVID-19

Nadia Comăneci îi îndeamnă pe fanii săi să se spele pe mâini pentru prevenirea COVID-19

Nadia Comăneci îi îndeamnă pe urmăritorii săi să se spele pe mâini pentru a preveni răspândirea COVID-19. Fosta mare sportivă a României se concentrează acum pe „un 20 perfect”, făcând, astfel, referire la câte secunde trebuie să ne spălăm pe mâini.

Nadia Comăneci i-a îndemnat pe urmăritorii săi să respecte recomandările autorităţilor din perioada pandemiei de coronavirus şi să se spele cât mai des pe mâini.

Fosta mare sportivă a României spune că se concentreză acum pe un „20 perfect”, după ce, la Jocurile Olimpice din 1976, când avea doar 14 ani, devenea prima gimnastă din lume care izbutea să obţină nota 10.

„Sunt unele lucruri foarte simple pe care noi toţi le putem face. Zecele perfect a fost un număr foarte important din viaţa mea, dar acum mă concentrez pe un 20 perfect. Spălaţi-vă pe mâini timp de 20 de secunde cu apă caldă şi săpun, de fiecare dată, cât mai des posibil. Este ceva simplu, dar trebuie să ne aducem aminte să o facem. Să rămânem în siguranţă şi să fim sănătoşi!”, a spus Nadia Comăneci, pe Twitter.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Nadia Comaneci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri