Jurnalul.ro Ştiri Educatie Nadia face copiilor "Paşaport pentru Sport"

Nadia face copiilor "Paşaport pentru Sport"

de Theodora Şutiu    |   

Fundaţia Nadia Comăneci a lansat un proiect ambiţios, numit „Nadia Sports Experience”, iar primul eveniment, „Paşaport pentru sport în sectorul 5”, s-a desfăşurat pe tot parcursul weekend-ului, în Parcul Sebastian din Bucureşti.

Proiectul legendarei gimnaste are ca scop creşterea interesului pentru sport şi pentru activităţi de mişcare în aer liber, pentru copii şi întreaga familie, familiarizarea micuţilor cu diferite discipline sportive, precum şi identificarea şi selectarea unor copii cu potenţial sportiv. Evenimentul din Capitală, la care a fost prezentă şi Nadia, se adresează şcolarilor de 7-11 ani pe care îi iniţiază în discipline sportive (gimnastică, atletism, handbal, baschet, tenis de masă etc), dar şi diferite activităţi distractive pentru întreaga familie.  Copiii participanţi au primit un ''Paşaport pentru sport'' şi pentru fiecare disciplină sportivă testată vor primi o ştampilă, iar la acumularea a cel puţin cinci ştampile copiii sunt răsplătiţi cu premii surpriză. Cei care dovedesc aptitudini pentru o anumită disciplină intră în baza de selecţie a Clubului Sportiv Şcolar Steaua. 

 

O parte dintre cei care încep propriu-zis practicarea unei discipline sportive în cadrul clubului vor beneficia de o sponsorizare pentru practicarea sportului respectiv, sponsorizare acordată pe durata unui an

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri