În septembrie 2009, Neagu Djuvara acorda un interviu pentru Jurnalul, în care a vorbit mult despre viața sa și în care spunea printre altele: "M-am născut în timpul unui prim război, am participat la un al doilea, am fost exilat din ţară timp de 45 de ani... Am fost, în fond, destul de nenorocit... Nu pot să spun că aş vrea să reîncep viaţa asta".
● Jurnalul Naţional: Humanitas a lansat, nu demult, cea mai recentă carte a dvs: "Amintiri şi poveşti mai deocheate", specificând, însă, faptul că dorinţa dumneavoastră era ca acest volum să fie lansat abia după moarte. Totuşi, într-o notă adresată editurii, scriaţi: "Dacă credeţi de cuviinţă să le publicaţi, nu vă voi face proces. Şi cum însă testamentele «e făcute» să fie stricate, faceţi cum credeţi". De ce după moarte?
● Neagu Djuvara: Preferam să nu se ştie acum, dat fiind faptul că sunt considerat un istoric serios. Să vin acum cu aceste şotii... Încetul cu încetul, însă, m-au convins...
● Jurnalul Naţional: Începeţi cartea evocând o amintire din copilărie, la mare, unde vă aflaţi cu mama dvs... Aveţi o memorie uimitoare, se regăsesc în carte detalii fantastice...
● Neagu Djuvara: Deşi multă lume nu vrea să mă creadă, am amintiri de la vârsta de doi ani, de când a murit taică-meu, în România. Aveam eu un an când tata ne-a trimis, prin Rusia, către Franţa, fiindcă în Moldova se murea de foame. În acea perioadă, bunicul meu era ministru plenipotenţiar Ministrul României în Belgia, iar Guvernul şi Curtea Belgiană erau retrase în Franţa... Dar ca să revin la poveste... Ne aflam, când aveam doi ani şi trei luni, în Elveţia, într-un hotel pe care-l ţin foarte bine minte, şi, de asemenea, reţin ziua în care mama a aflat de moartea tatei. De altfel, tata a murit de gripă spaniolă la câteva zile după armistiţiu. Căpitan de Geniu, reluase uniforma şi se apucase din propria iniţiativă, împreună cu alţi ofiţeri, să păzească Palatul Cotroceni. De aceea nu iubesc eu Cotroceniul astăzi. Din cauza lui a murit tata.
MEMORIE SELECTIVĂ
● Jurnalul Naţional: Doar de-asta nu-l iubiţi?
● Neagu Djuvara: (Râde). Da, da. Am oroare de Cotroceni. Hai, spune mai departe (râde)...
● Jurnalul Naţional: "Volga, Volga"...vi-l cânta o guvernantă. Pe ea vi-o mai amintiţi?
● Neagu Djuvara: Ehe, amintirea asta este de la şase ani. La vârsta aceea ştiam tot. Aş putea spune ce făceam zi de zi, la anii ăia. Şi nu este o chestiune de merit. E cum te-a făcut Dumnezeu. Se pare că, într-adevăr, am fost fabricat să am memorie lungă. În schimb, dacă mă duc în oraş să cumpăr pâine, brânză, unt sau alte alimente, dacă nu-mi scriu, când am ajuns în stradă am uitat jumătate. Memoria mea este selectivă. Nu reţin lucrurile neimportante. Cât despre guvernantă, îmi plăcea felul în care cânta fata asta, care avea 20 de ani şi care era foarte frumoasă. De mic eram sensibil la estetica unei femei.
● Jurnalul Naţional: Înţeleg... Dar, ce rol au jucat femeile în viaţa dvs.?
● Neagu Djuvara: Întâmplarea făcând să fiu orfan de tată pe bunicul şi unchiul, amândoi diplomaţi, îi vedeam în fond destul de rar am fost crescut în familia mamei, Grădişteanu. De copil am trăit numai printre femei - mama şi cele trei mătuşi , şi cum o iubeam foarte mult pe mama, am rămas foarte feminist. Adică îmi place să fiu înconjurat de femei şi am mare încredere în ele. Îmi sunt mult mai simpatice decât bărbaţii. În tinereţea mea, în fiecare an mă îndrăgosteam de câte una, cu toate că am rămas credincios soţiei mele. Dar... mereu mi-a căzut cu tronc cineva. Chiar în viaţa de fiecare zi sunt încântat să am femei tinere şi frumoase în jurul meu. Face parte din decorul care-mi convine.
● Jurnalul Naţional: Ce imagini puternice ale mamei au rămas în memoria dvs.?
● Neagu Djuvara: A fost o mamă extraordinară. O mamă iubitoare, rămasă văduvă, sărăca, la 33 de ani.
● Jurnalul Naţional: Ce regretaţi că nu aţi făcut până acum?
● Neagu Djuvara: Un singur lucru: că am părăsit studiul pianului pe când eram intern în Franţa. Toată viaţa am regretat acest lucru, pentru că îmi place enorm muzica.
● Jurnalul Naţional: Dar ce vă mai sensibilizează în afară de muzică?
● Neagu Djuvara: Deşi îmi plac şi pictura, şi teatrul, nimic nu se compară cu emoţia adâncă şi cutremurătoare pe care mi-o dă muzica. Eu trăiesc în muzică toată ziua. Încă de la primele ore ale dimineţii, când sunt cu Chopin, Liszt ori Wagner.
● Jurnalul Naţional: Să vorbim puţin despre Africa... 23 de ani aţi stat în Niger.
● Neagu Djuvara: Nu am plecat cu intenţia de a sta acolo. Plecasem doar pentru doi ani, când aveam aproape 46 de ani, deci eram un om în plină vârstă. Încercasem, înainte de asta, să-mi găsesc de lucru în Franţa, dar n-am reuşit. Era foarte foarte greu pentru cineva care nu avea o meserie practică. Nu eram nici inginer, nici medic, iar ofiţerii şi diplomaţii erau cel mai greu de plasat undeva. A fost o întâmplare faptul că am plecat în Africa până la urmă.
● Jurnalul Naţional: A fost o întâmplare, dar... una fericită?
● Neagu Djuvara: Fericită în sensul că, până la urmă, a fost o aventură interesantă.
● Jurnalul Naţional: O aventură care a durat 23 de ani...
● Neagu Djuvara: Da, este adevărat. Trebuie să spun însă că nu mi-a mai plăcut după câţiva ani. Primul contract a expirat după doi ani, au urmat cinci luni de concediu... Aveam 48 de ani atunci. Mă apropiam de 49. Ce puteam face? Să mă întorc în Franţa? Dacă nu găsisem de lucru între 32 de ani şi 45, acum ar fi fost şi mai greu.
● Jurnalul Naţional: Soţia, o franţuzoaică pe care, de altfel, aţi luat-o din dragoste, nu a venit cu dvs. în Africa...
● Neagu Djuvara: Nu a vrut să vină... De atunci suntem despărţiţi, dar nu şi divorţaţi. Vorbim la telefon, ne scriem, iar când merg în Franţa, ne vedem. Nu am divorţat pentru că, fiind în Africa, tot am sperat că am să-mi reiau viaţa personală, mai târziu a apărut fiica noastră pe care o iubeam amândoi, mă înţelegeam cu soacra mea, care avea o casă frumosă unde stăteam în vacanţă. Şi unde m-aş fi dus dacă divorţam, că şi asta era o chestie. Acum, când merg la Paris, am un minuscul apartament, pe care mi-l plăteşte ea pe jumătate, dar tot nu stăm împreună.
BĂLCESCU SAU LUDOVIC AL XV-LEA
● Jurnalul Naţional: Ce credeţi, va deveni Africa, în viitor, una dintre eroinele mondiale?
● Neagu Djuvara: Nu. Şi asta din cauza climei. Locuitorii, având mai multe zeci de generaţii de oameni învăţaţi şi alfabetizaţi, nu există nici un motiv să nu fie la nivelul altora, dar sunt năpăstuiţi de natură. Acolo este o climă absolut infernală. Şi nu prea văd să se poată crea în mod artificial posibilităţi nu ştiu, poate ar trebui să acopere oraşele cu nişte climatizoare uriaşe... Este infernală clima în majoritatea Africii, inclusiv în Africa de Nord, dar mai cu seamă către Ecuator. Cred că este năpăstuită de Dumnezeu. Şi-apoi, nu vedeţi, emigrează cu milioanele. Ei o să ne populeze Europa. În sensul ăsta, da, o să joace un mare rol, fiindcă Europa o să fie metisă după 200 de ani.
● Jurnalul Naţional: Dacă v-aţi mai naşte o dată, în ce perioadă aţi alege să trăiţi?
● Neagu Djuvara: Costumele din vremea lui Ludovic al 15-lea mi se par superbe, dar la fel şi cele din epoca lui Nicolae Bălcescu - dacă ar fi să mă ghidez după acest aspect , dar să fi trăit în epoca aceea, nu-mi dau seama... În orice caz, e clar că am nimerit în cea mai proastă perioadă pentru mine, în sensul că m-am născut în timpul unui prim război, am participat la un al doilea, am fost exilat din ţară timp de 45 de ani... În fond, am fost destul de nenorocit... Nu pot să spun că aş vrea să reîncep viaţa asta.
● Jurnalul Naţional: De perioada asta, prin care trecem acum, ce spuneţi?
● Neagu Djuvara: Sunt foarte decepţionat... Întorcându-mă, deja din '90, am crezut că lucrurile vor merge ceva mai repede, şi constat că suntem guvernaţi de aceeaşi categorie. Constat că, în definitiv, echipa care a trişat în decembrie '89, adică a furat, ca să zic aşa, Revoluţia, continuă să fie la putere domne, după 20 de ani. Nu vă daţi seama? Eu pentru asta sunt indignat de propria mea ţară, pentru că până şi Albania i-a pedepsit pe unii pentru crime politice, numai românii nu pot face asta. (...) Ţara asta nu se vindecă atâta vreme cât nu-i scoatem din vizuina lor pe oamenii care au minţit atât de grav şi care sunt vinovaţi de o mie de morţi în decembrie '89, şi de trei mineriade. Sunt lucruri monstruoase care s-au petrecut şi care ne şifonează imaginea în străinătate. Credeţi că cei de la Bruxelles şi toate ambasadele străine nu ştiu care este adevărul în România? Îl ştiu, dar îl înghit, că doar nu o să scoată România din Europa. Ne iau aşa, cu tot cu bubele noastre, fiindcă au nevoie de noi.