Jurnalul.ro Ştiri Externe Negociatorul UE, Michel Barnier: Nu UE, ci tabăra pro-Brexit întreţine incertitudinea

Negociatorul UE, Michel Barnier: Nu UE, ci tabăra pro-Brexit întreţine incertitudinea

Incertitudinea din jurul Brexitului nu este generată de UE, ci de cei care au dorit plecarea Marii Britanii din UE, a declarat vineri, la Florenţa (centrul Italiei), negociatorul UE, Michel Barnier, informează AFP. 

"Unii din Marea Britanie au încercat să facă ţările din UE responsabile de incertitudinea continuă" ce domneşte de luni de zile în jurul Brexitului, a declarat Barnier, în timpul unui discurs susţinut la Institutul Universitar European de la Florenţa. "Este o eroare", a adăugat el, înainte de a insista asupra necesităţii unui acord, singura şansă de a pune capăt acestei incertitudini. 

La două zile după ce premierul britanic Theresa May a acuzat Brexellesul că vrea să facă să eşueze negocierile şi că se amestecă în alegerile legislative programate pentru 8 iunie în Marea Britanie, ministrul apărării Michael Fallon le-a cerut vineri liderilor europeni să nu mai provoace "scurgeri" al conţinutului discuţiilor privind Brexitul. 

Preocupat să nu relanseze polemica, Barnier nu a reacţionat la aceste afirmaţii, însă a subliniat complexitatea negocierilor care aşteaptă UE şi Marea Britanie în decursul următorilor ani, în mod concret în ceea ce priveşte drepturile celor 3,2 milioane de cetăţeni ai ţărilor din UE care locuiesc în Marea Britanie şi ale celor 1,2 milioane de britanici care locuiesc în UE. 

"Nu vom discuta viitoarea noastră relaţie cu Marea Britanie până când cele 25 de ţări membre nu vor avea garanţia că cetăţenii lor vor fi trataţi în mod uman şi just", a afirmat el. 

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit a promis, de asemenea, că aceste negocieri vor fi transparente, iar conţinutul lor va fi public.

Sursa: www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri