Jurnalul.ro Cultură Muzica Nicolas Simion, jazzman: Romanian Impressions, tribut adus locurilor natale

Nicolas Simion, jazzman: Romanian Impressions, tribut adus locurilor natale

de Cristinel C. Popa    |   

“Romanian Impressions” este titlul unui nou CD cu muzica de jazz aparut in Romania la casa de discuri "7Dreams Records" si la care isi aduce contributia si marele saxofonist si compozitor Nicolas Simion.

Citește și: “Viaţa fără jazz ar fi ca lumea fără poezie”. Interviu cu interpretul, compozitorul şi profesorul de jazz Nicolas Simion

“Este un tribut adus locurilor natale, oamenilor, folclorului atat de variat si autentic.

Vocea umana a fost dintotdeauna instrumentul ideal, prin care muzica traieste cu adevarat, unde spiritul poate fi transmis in autenticitatea lui cu fiecare vorba si nota cantata”. Vocea noului CD este apreciata artista Nadia Trohin. “Nadia Trohin are acest talent de a transmite si de a simti romaneste si crescand intr-o atmosfera arhaica (intr-un sat din apropierea Chisinaului)a reusit sa preia vechea traditie a cantecului moldovenesc si s-o duca mai departe, in lumea jazzului”, a spus Nicolas Simion. Cel de-al treilea membru al formatiei ce semneaza muzica de pe interesantul CD este apreciatul chitarist Sorin Romanescu. “Romanescu este unul dintre cei mai talentati chitaristi romani, singurul care si-a inteles cu adevarat instrumentul si rolul lui in muzica contemporana de jazz, utilizand cu mare rafinament efectele electronice si reusind sa creeze o stare de spirit prin care transcende jazzul clasic, jazzul modern si folclorul romanesc”, arata producatorii 7Dreams. Acest trio reuseste prin repertoriul ales, sa redea natural 

Citește și : EXCLUSIV: Din Fundu’ Moldovei, la London Jazz Festival. Colinde româneşti la BBC

atmosfera jazzului romanesc si sa-l puna intr-o alta lumina. Prin compozitiile inspirate din folclor precum si prin piesele unor clasici ai jazzului romanesc precum Johnny Raducanu, Jancy Körössy sau Richard Oschnitzky, Nicolas Simion si trioul sau au reusit o punte de legatura intre vechea traditie a jazzului romanesc si jazzul modern al sec XXI.

Grupul prezinta un repertoriu foarte original si variat si este una din cele mai autentice formatii de jazz romanesc de la aceasta ora! 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri