Jurnalul.ro Ştiri Justitie Nicolicea: "Comisia de la Veneţia le dă o palmă peste ochi celor de la Opoziţie şi preşedintelui României”

Nicolicea: "Comisia de la Veneţia le dă o palmă peste ochi celor de la Opoziţie şi preşedintelui României”

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat vineri că opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea legilor justiţiei este un draft şi contrazice un raport al acestui for referitor la standardele europene privind independenţa sistemului judiciar.

El consideră însă că această opinie preliminară "le dă o palmă peste ochi" celor din Opoziţie şi preşedintelui care au spus că legile Justiţiei nu trebuie modificate.

"Comisia de la Veneţia le dă o palmă peste ochi celor de la Opoziţie şi preşedintelui României, pentru că aceştia au cerut de nenumărate ori să nu se modifice nimic, să se întârzie şi au făcut tot felul de sesizări la Curte să nu intre în vigoare, să se amâne, să se blocheze. Comisia de la Veneţia, o să observaţi că cere să se facă anumite modificări, iar cei care au spus să nu se facă nimic sunt contrazişi de aceasta", a spus Nicolicea pentru AGERPRES.

Social-democratul a arătat că, în ce priveşte fondul, Comisia de la Veneţia se contrazice.

"În prezent este în vigoare raportul privind standardele europene privind independenţa sistemului judiciar, adoptat de Comisia de la Veneţia, document oficial, nu un draft, ce aveţi acum. Documentul pe care îl prezintă acum e un draft care nu poate să bată ceea ce au votat data trecută decât dacă vor schimba acel raport. Cu privire la respectarea independenţei judecătorilor şi procurorilor, în legea propusă şi în legea adoptată, ştiţi că este o diferenţă între ce s-a propus şi ce s-a adoptat, respectă întocmai aceste standarde europene. Cei care nu respectă sunt cei de la Comisia de la Veneţia ţinând cont că în raportul respectiv adoptat de ei se vorbeşte că există o multitudine de modele, nu se poate recomanda un anumit model, zic ei, şi în majoritatea cazurilor procurorii de rang înalt sunt numiţi fie de guvern, fie de Parlament. Nici pomeneală de cuvântul 'preşedinte' în raportul adoptat. Şi să vă spun de ce. În multe ţări din Europa nu există preşedinte. Dacă acum ne fac o recomandare în sensul acesta, trebuie să îşi modifice propriul raport", a afirmat Nicolicea.

Acesta a adăugat că legea nu a fost modificată în privinţa numirii procurorilor de rang înalt, ea a rămas ca şi până acum, iar preşedintele are un rol în această privinţă.

"De asemenea, dacă de aici se iscă problema, ar trebui să sesizaţi următoarea chestiune - revocarea procurorului şef al DNA s-a făcut pe legea veche, nu pe propunerea legislativă.(...) Deci nemulţumirile sunt la adresa legii vechi", a menţionat acesta.

Întrebat care ar fi explicaţia că cele două rapoarte ale Comisiei de la Veneţia sunt diferite, Nicolicea a răspuns: "Ar trebui să le facem o adresă oficială, să-i întrebăm care este raportul valabil".

"N-aş vrea să bănuiesc pe careva de manipulare şi rea credinţă, dar să nu îţi citeşti propriile documente adoptate mi se pare cam deplasat, ca să nu zic că se fac de râs", a adăugat acesta.

Comisia de la Veneţia a recomandat vineri României să reconsidere sistemul de numire şi demitere a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor respective din Constituţie, în vederea creării de condiţii pentru un proces de numire şi demitere neutru şi obiectiv prin menţinerea rolului instituţiilor, cum ar fi preşedintele şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influenţa ministrului justiţiei.

Recomandarea face parte din opinia preliminară, publicată vineri, a Comisiei de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional) cu privire la proiectele de amendamente la trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România. AGERPRES

Subiecte în articol: eugen nicolicea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri