Președintele României a precizat că discuțiile cu liderul polonez au vizat atât agenda bilaterală, cât și cooperarea în domeniul militar și al securității.
„B9 este un format creat de România și Polonia împreună în 2015 și care se adresează un format de securitate care se adresează țărilor de pe Flancul Estic. Și în discuția noastră de mâine pe care România și Polonia o vor co-prezida, o să vorbim de situația de securitate în Flancul Estic. Ne vom acorda între noi în pregătirea summitului de la Ankara de peste două luni și vom discuta despre cum putem să facem mai eficiente pregătirile noastre militare din interiorul NATO și din interiorul Uniunii Europene”, a declarat marți, Nicușor Dan, după întâlnirea cu omologul polonez.
Nicușor Dan a anunțat că, după conferința de presă, urma să aibă o întâlnire și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru coordonarea discuțiilor privind securitatea regională.
„Imediat după conferința de presă o să ne întâlnim cu secretarul general al NATO, domnul Rutte, cu care vom discuta de asemenea despre discuția de mâine și discuția de peste două luni de la Ankara”, spune Dan.
În cadrul întrevederii au fost abordate și războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, precum și cooperarea militară dintre cele două state.
„Am vorbit de colaborarea noastră în interiorul NATO și de asemenea de colaborarea noastră în interiorul Uniunii Europene în zona militară. Am discutat, bineînțeles, de războiul din Ucraina, de situația din Orientul Mijlociu. Am discutat de forțele noastre comune, de militarii români care sunt în Polonia și de militarii polonezi care sunt în România, la Craiova. Am discutat de posibilitatea unui schimb de experiență între ce facem noi la Marea Neagră și ce face Polonia la Marea Baltică”, spune liderul de la București.
De asemenea, cei doi lideri au discutat despre Republica Moldova și extinderea Uniunii Europene.
„Am vorbit de Republica Moldova și de importanța pentru România a securității pentru Republica Moldova, dar și de procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pentru care există și pentru una și pentru alta suportul părții poloneze. Am discutat de extinderea în general a Uniunii Europene și aici avem poziții similare, că extinderea este benefică”, spune președintele.
Președintele Poloniei anunță la București că responsabilitatea militară a Europei s-a mutat în Est
Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru apararea Europei față de Rusia, a declarat marți la București președintele Poloniei, Karol Nawrocki.
Președintele Poloniei va participa la București la summitul B9.
„Polonia și România sunt fondatorii acestui format B9, un format care explică nevoia și diagnosticul pentru flancul estic și pentru politica alianței nord-atlantice. Din punctul de vedere al Poloniei și Inițiativa celor trei mări este importantă. Sunt formate care ne dau posibilitatea de a ne prezenta pozițiile noastre, ale statelor pe flancul estic, pe scara internațională”, a spus Karol Nawrocki într-o conferință de presă comună susținută cu președintele Nicușor Dan.
Președintele Poloniei a vorbit despre importanța celor două țări în apărarea Europei.
„Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru apararea Europei față de Rusia. Atât Polonia în nord, cât și România în sud sunt acele cetăți de pe flancul estic al NATO. Astăzi, Varșovia și Bucureștiul sunt cele mai importante centre de răspundere strategică a NATO de pe flancul de est”, a declarat Karol Nawrocki.
El spune că cele două țări „nu doar fac diagnostice ale pericolelor, ci din ce în ce mai des dau răspuns pentru pericolele de securitate”.
Cei doi șefi de stat au vorbit despre cooperarea în domeniul industriei de apărare.
„Noi considerăm că nu trebuie să fim doar primitori de tehnologie, ci și creatori, fabricanți de tehnologie. Industriile noastre de apărare pot să contribuie la creșterea rezistenței Europei față de pericole”, a mai spus șeful statului polonez.
(sursa: Mediafax)