Edilul anunță că până în 17 iulie bucureştenii sunt așteptați să voteze cele mai bune proiecte şi să decidă care dintre acestea vor primi finanţare, în limita sumei totale de 1 milion de lei alocate în 2022.
Proiectele pot fi consultate pe site-ul platformei Bugetare Participativă, iar votul poate fi exprimat doar după crearea unui cont de utilizator.
Cele 8 proiecte care au îndeplinit condiţiile de validare şi care au fost declarate eligibile fac parte din următoarele domenii: mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă; amenajare spaţii publice; digitalizare; punere în siguranţă, reabilitare sau restaurare; protecţia mediului sau animalelor.
Nicușor Dan spune că proiectele câștigătoare vor fi anunţate în 25 iulie şi vor fi implementate începând din acest an.
(sursa: Mediafax)