Jurnalul.ro Sport Sporturi Nikolai Okhlopkov a adus o medalie de bronz României la Europenele de la Roma

Nikolai Okhlopkov a adus o medalie de bronz României la Europenele de la Roma

Sportivul de origine rusă Nikolai Okhlopkov a adus României o medalie de bronz la cat. 61 kg, duminică, la lupte liber, în ultima zi a Campionatelor Europene de la Roma.

Okhlopkov a fost întrecut, sâmbătă, în preliminarii, de georgianul Beka Lomtadze, însă duminică, în recalificări l-a învins moldoveanul Leonid Colesnic, iar apoi a câştigat meciul pentru bronz cu azerul Intigam Valizada.

La ediţia de anul trecut a Europenelor, la Bucureşti, Nikolai Okhlopkov a pierdut meciul pentru bronz şi s-a clasat pe locul cinci. Aceasta este a doua medalie adusă României de Okhlopkov, după ce în 2018 cucerea bronzul la Mondialele Under-23, tot la Bucureşti.

România a încheiat Europenele de la Roma cu un bilanţ de patru medalii, aurul cucerit marţi de Alin Alexuc-Ciurariu, la cat. 130 kg, greco-romane, argintul câştigat sâmbătă de Albert Saritov, în limitele cat. 97 kg, la lupte libere, şi medaliile de bronz obţinute de Cătălina Axente, vineri, la cat. 72 kg, şi de Nikolai Okhlopkov, duminică, la cat. 61 kg, tot lupte libere.

România a participat la Europenele de la Roma cu 16 sportivi şi avea ca obiectiv câştigarea a 2-3 medalii.
AGERPRES 

 

Sursa foto: (c) Federatia Romana de Lupte/facebook

Subiecte în articol: Nikolai Okhlopkov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri