Jurnalul.ro Ştiri Observator Nobelul pentru Economie, câştigat de doi americani

Nobelul pentru Economie, câştigat de doi americani

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit americanilor William Nordhaus (Universitatea Yale, SUA) şi Paul Romer (NYU Stern School of Business, New York, SUA) pentru că „au proiectat metode de rezolvare a unora din cele mai fundamentale şi mai presante probleme ale timpurilor noastre: creşterea sustenabilă pe termen lung a economiei globale şi bunăstarea populaţiei lumii”. William Nordhaus s-a ocupat de schimbările climatice. Concluziile studiilor sale au legătură cu conexiunile dintre societate şi natură. Nordhaus a decis să analizeze aceste probleme în anii '70, deoarece oamenii de ştiinţă au devenit din ce în ce mai îngrijoraţi de efectul combustibililor fosili asupra încălzirii planetei. La mijlocul anilor '90, el a creat pentru prima dată un model de evaluare integrat, care descrie interdependenţa globală între economie şi climă. Paul Romer a demonstrat modul în care cunoaşterea poate funcţiona ca un motor al creşterii economice pe termen lung. Potrivit acestuia, când se acumulează de-al lungul deceniilor un avans al PIB-ului de câteva procente, vieţile oamenilor se schimbă.

Subiecte în articol: premiul nobel pentru economie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri