Handbalista norvegiancă Nora Mork a anunţat într-o postare pe Instagram că a semnat cu echipa CSM Bucureşti. "Sunt fericită să anunţ că am semnat un contract de doi ani cu CSM Bucureşti, un club care crede în mine şi în calităţile mele. Sunt mai motivată ca niciodată să revin pe teren, să mă dezvolt ca jucătoare şi să îmi continui cariera cu unele dintre cele mai bune jucătoare din lume. Am cu adevărat aţteptări foarte mari pentru această echipă şi cred că vor reuşi lucruri măreţe împreună în următorul sezon", a scris norvegianca.
Nora Mork are 27 de ani şi este în ultimele 6 luni de contract cu Gyor. Ea o va înlocui la CSM pe o altă norvegiancă, Amanda Kurtovici, care va pleca la Gyor. Mork a fost accidentată şi nu a jucat de un an şi jumătate, perioadă în care a suferit 8 operaţii.