Jurnalul.ro Ştiri Locale Nou incident sângeros la metrou. Un tânăr a fost înjunghiat de o persoană necunoscută

Nou incident sângeros la metrou. Un tânăr a fost înjunghiat de o persoană necunoscută

Un bărbat de 26 de ani a fost înjunghiat, joi seara, în zona staţiei de metrou Politehnica.  Victima are 26 de ani şi a fost atacată din spate de o persoană cu un cuţit.

A avut loc o altercație între două persoane, iar una dintre acestea a înjunghiat-o pe cealaltă, potrivit reprezentanților Poliției.

Incidentul a avut loc în parcul de la intrarea la metrou Politehnica.

La locul atacului a ajuns un echipaj SMURD, care i-a oferit primul ajutor victimei și l-a transportat la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă să stabilească împrejurările producerii incidentului, dar şi să-l găsească pe agresor, potrivit libertatea.ro.

„În jurul orei 19.00, prin apel 112, un tânăr a sesizat că a fost victima unei agresiuni, în timp ce se afla într-un parculeţ din apropierea unei staţii de metrou de pe raza sectorului 6 - zona Politehnica. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă politişti din cadrul secţiei competente care au demarat investigaţiile în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs agresiunea, cât si pentru identificarea făptuitorului", transmite Poliţia Capitalei.

Subiecte în articol: metrou barbat injunghiat politehnica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri