Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nou sediu pentru Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice

Nou sediu pentru Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice

Direcția Generală a Finanțelor Publice București informează contribuabilii cu privire la relocarea sediului Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, din Șoseaua București – Ploiești în strada Caransebeș nr. 1, sector 1.

            În noul sediu, care este spațiu propriu,  va fi relocată întreaga structură fiscală a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, iar accesul în acest sediu se va realiza începând cu data de 15 februarie a.c..

            Punctul de încasare al Trezoreriei aferent Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice nu va fi deschis lucrului cu publicul în perioada 11 – 12 februarie 2021.

            Achitarea de către contribuabili a sumelor datorate poate fi efectuată prin una dintre următoarele modalități:
-  în sistem online prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi, disponibil la adresa de internet www.ghișeul.ro;
-  prin virament, utilizând ordinul de plată, din contul propriu deschis la o instituție de credit din România (bancă), inclusiv cel emis prin sisteme de plată electronică de tip „Internet banking”;
- prin virament, în numerar la ghișeele instituțiilor de credit sau la terminalele de plată instalate de acestea, utilizând contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor. Nomenclatorul conturilor de venituri bugetare/disponibilități în care pot fi achitate sume prin intermediul contului tranzitoriu de către persoanele fizice se regăsește pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro;

- în numerar, la unitatea Trezoreriei statului din Str. Londra nr. 10;
 - prin mandat poștal, la subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
            Relocarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice vizează îndeosebi standarde sporite pentru contribuabili și angajați, dar și reducerea cheltuielilor instituționale și a costului colectării, având în vedere că noul sediu este un spațiu propriu.

Subiecte în articol: anaf
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri