Jurnalul.ro Ştiri Locale Număr de WhatsApp pentru semnalarea neregulilor din Delta Dunării

Număr de WhatsApp pentru semnalarea neregulilor din Delta Dunării

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea a anunţat, vineri, pe pagina proprie de pe Facebook, lansarea unui număr de WhatsApp la care se primesc mesaje privind comportamentele inadecvate într-o arie naturală protejată.

Numărul dedicat mesajelor scrise este 0731.505.496, iar ARBDD îi îndeamnă pe cei care vizitează Delta să ia atitudine şi să semnaleze neregulile sesizate.

"Pot transmite mesaje scrise cetăţenii care vor să se implice în susţinerea eforturilor ARBDD de protejare a patrimoniului natural al Rezervaţiei, de creştere a nivelului de conştientizare a publicului larg şi promovarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător, a tuturor celor care iubesc, respectă natura şi valorile ei şi înţeleg că eforturile noastre din prezent sunt în beneficiul generaţiilor care ne vor urma", se specifică în anunţul ARBDD.

Şi în anii trecuţi ARBDD a avut o iniţiativă similară prin care îi invita pe tulceni şi vizitatorii Rezervaţiei să semnaleze prin mesaje la un număr de telefon neregulile observate.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri