Jurnalul.ro Auto Numărul de autoturisme noi înmatriculate au crescut cu 56,3% în ianuarie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Numărul de autoturisme noi înmatriculate au crescut cu 56,3% în ianuarie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Înmatriculările de autoturisme au crescut în ianuarie 2022 cu 56,3% faţă de 2021, anunță asociația producătorilor și importatorilor APIA. Organizația precizează că autoturismele “electrificate” au o creștere de 95,5%, urcând la o cotă de piață de 17,9%.

Anul 2022 debutează cu o creştere importantă (+42,8%) a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, creştere apărută după 4 luni de scădere de la sfârşitul anului anterior. Raportat la anii anteriori, luna ianuarie este în scădere cu 23,8% fată de perioada similară din anul 2020 şi cu 34,7% faţă de 2019.

În piața națională, TOP 10 mărci, la autoturisme + autovehicule comerciale, după prima lună din 2022, este condus de către Dacia (2.841 unități), urmată de Hyundai (976 unități), Renault (751 unități), Ford (692 unități), Toyota (636 unități), Volkswagen (606 unități), Mercedes Benz (584 unități), Skoda (500 unități), Fiat (450 unități) și Peugeot (263 unități).

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total) au înregistrat, în luna ianuarie 2022, un volum de 9.248 unități, cu 56,3% mai mult decât în luna similară din 2021, scrie Mediafax

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 42,0%, în creștere cu 2,9% față de 2021, urmat de Clasa C cu o cotă de 25,2%, în scădere cu 5,9% și Clasa B cu o cotă de 19,3%, în creștere cu 2,9% față de aceeași perioadă a anului 2021.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna ianuarie 2022, volumul autoturismelor pe benzină a înregistrat o creştere de 9% față de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 68,2%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 12,6% față de ianuarie 2021, dețînând o cotă de 13,9% din total.

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețînă, după prima lună din 2022, o cotă de piață de 17,9%, care depăşeşte, pentru prima dată, cota deţinută de motoarele diesel.

Ca și în anul 2021, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat. În anul 2022, achizițiile din această categorie practic s-au dublat (+95,5%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+245,5%) şi a celor plug-în hybrid (+251,0%).

Cu atât mai mult, în prima lună din anul 2022, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 148 unități, model lansat în 2021, Testla Model 3, 75 unități, cu o creștere față de aceeaşi perioadă a anului precedent de 36 ori și Hyundai Kona cu 42 unități, în creștere cu 320,0%.

În ceea ce privește autoturismele Plug-în, top 3 modele este condus de Ford Kuga, cu 38 unități, urmată de Hyundai Tucson cu 32 unități și Mercedes Benz GLE cu 24 unități, în creștere cu 200,0%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota C-HR cu 140 unități, în scădere cu 22,7% față de 2021, urmată de Toyota Corolla cu 138 unități și 8,6% scădere, apoi Toyota RAV4 cu 103 unități, la fel că în anul 2021.

Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4), observăm că, după prima lună din 2021, dețîn o cotă de piață de 20,3%, corespunzătoare unui volum total de 1.878 unități, în creştere cu 39,4% față de anul 2021

În ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în ianuarie 2022 au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 53.0% din totalul achizițiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 47.0%.

Autovehiculele comerciale ușoare înregistrează, în ianuarie 2022, o scădere, chiar importantă, de 18,6%.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri