Jurnalul.ro Editoriale O blasfemie de neiertat și vinovata tăcere asupra sa

O blasfemie de neiertat și vinovata tăcere asupra sa

de Serban Cionoff    |   

Zilele trecute, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării(CNCD) i-a aplicat deputatului Iulian Bulai o amendă de 5000 de lei după ce acesta a lansat în media alternativă o serie de aberante afirmații potrivit cărora Iisus Hristos este „un copil sărac și provenit dintr-o familie ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă”. După care, de parcă nu i-a fost de ajuns, Iulian Bulai reia nemernica susținere și o dezvoltă: „Cu o mamă surogat și cu un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.

 Vreau să fiu bine înțeles, dacă aceste elucubrații ar fi fost postate de un anonim din marea masă a celor care asaltează, zi de zi ceas de ceas și pas cu pas, canalele medie alternative cu inepțiile lor, de bună seamă că  ar fi trecut neobservate. Din păcate, ele au fost postate pe 25 decembrie 2019, în prima zi de Crăciun,iar cel ce le-a emis nu este un fitecine ci un parlamentar, membru marcant al USR. Persoana care, în momentul de față, (încă mai) are calitatea de președinte al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților. Funcție care, spre meritul lor, nu i-a inhibat pe membrii CNCD-autoritate de stat aflată sub control parlamentar- care și-au făcut datoria și au sancționat blasfemia.

 Acestea fiind zise, am putea considera încheiată discuția. Și totuși, lucrurile sunt departe de o asemenea soluție. Primele argumente pentru a continua să examinăm, cu rigoare și cu seriozitate, cazul ni le oferă însuși Iulian Bulai. Care, după ce scrie că nu a fost înștiințat în mod oficial despre amendă și își face o smiorcăită autocritică, lansează o altă afirmație cel puțin surprinzătoare. „Nu cred- scrie Iulian Bulai- că există un singur mod de a-ți manifesta credința și nici nu cred că acel unic mod trebuie impus altora”. Cu alte cuvinte, liber la trecerea învățăturilor Cărții Sfinte prin grila de lectură a dogmelor ideologiei progresiste!

 Repet și întăresc, dacă asemenea susțineri ar fi aparținut unui cetățean obișnuit poate că le-am fi trecut mai ușor cu vederea. Din păcate- și folosesc termenul „păcat” în mod deliberat-, ele vin din partea șefului Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților. Așa că este în dreptul meu, ca cetățean român cu drept de vot, să întreb: ce autoritate morală și intelectuală mai poate avea cineva care gândește în acest fel pentru a coordona o atât de importantă comisie a parlamentului țării?Întrebare pe care am mai pus-o și eu și pe care o mai pun și alții, fără ca,până acum, să fi primit un răspuns. Întrebare pe care  mă așteptam să și-o pună și membrii onoratei comisii. Și nu doar să și-o pună, ci să îi și dea răspunsul cuvenit. Așteptare pe care o reiau și o întăresc dat fiind faptul că în onorata comisie a Camerei Deputaților se află și anumiți deputați, aleși pe listele PSD, pe care îi apreciez pentru competența și seriozitatea lor. Fostul ministru al culturii Ionuț Vulpescu fiind primul, dar, firește, nu și singurul la care mă gândesc.

 Dar, pentru că am pomenit de PSD, îmi stă pe limbă să mai întreb ceva: cum ar fi reacționat elitele noastre culturale, acele foarte vocale și mai ales, foarte independentele ONG-uri sociale și civice, dacă nu useristul Iulian Bulai ar fi lansat asemenea ziceri infame ci un lider al PSD sau un simplu membru al partidului? Întrebare care mă duce, numaidecât, cu gândul la reacția pseudo-președintelui Klaus Iohanni, care, fără doar și poate că ar fi tunat și ar fi fulgerat cerând o pedeapsă exemplară.

 Cu atât mai mult mi se pare de neînțeles,așadar, o asemenea prelungită tăcere pentru motivul că, fiind garantul suprem al respectării Constituției, domnul Klaus Iohannis era dator să aibă o reacție promptă și categorică față de nefericita situație în care un membru al legislativului se folosește de libertatea de credință pentru a emite blasfemii despre Iisus Hristos și despre Sfânta Fecioară Maria. În plus, domnia sa este membru al Bisericii Evanghelice Augustană, fiind de religie lutherană. De aceea evoc înălțătoarele gânduri ale lui Martin Luther despre Fecioara Maria din „Predica despre zămislire’’ rostită în anul 1517: „Este credința pioasă că zămislirea Mariei, adică infuzia sufletului său, a fost făcută fără păcat, pentru că atunci când i-a fost infuzat sufletul, ea a fost, în același timp, purificată de păcatul strămoșesc și s-a împodobit cu darurile lui Dumnezeu pentru a primi sufletul sfânt  care i-a fost infuzat”.

Mai este, oare, nevoie și de alte argumente pentru a nu clasa subiectul?

                                                                

                 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri