Jurnalul.ro Ştiri Educatie O lege aberantă permite blocarea școlilor

O lege aberantă permite blocarea școlilor

de Diana Scarlat    |   

120 de elevi de la școala gimnazială Humosu, din comuna Sirețel, județul Iași, nu știu dacă pot începe școala, din cauza unor certuri între partide. Primarul comunei este condamnat cu suspendare, iar consilierii PSD nu au vrut să voteze bugetul local. Pe lângă alte plăți care nu s-au putut face, sunt și cele ale facturilor pentru unitățile de învățământ, iar copiii și profesorii vor avea de suferit. Situația de la Sirețelu se poate repeta oricând, în alte localități unde primarul nu are majoritate în consiliu.

 

Aberația legislativă care stă la baza acestui blocaj este complicația birocratică prin care se trimit banii din contul Ministerului Educației în cele ale primăriilor, apoi fondurile pentru școli trebuie să fie aprobate, împreună cu celelalte cheltuieli, de Consiliile Locale. Birocrația nu se oprește aici, pentru că bugetul trebuie să fie aprobat încă o dată și de Consiliul Județean și abia în final se pot face cheltuielile pentru comune.

Toate acestea se întâmplă în România, deși facturile școlilor și chiar salariile profesorilor ar putea fi plătite direct de la Ministerul Educației, într-o perioadă de evoluție tehnologică ce permite plățile online. „Din cauza blocajului politic și financiar de la nivelul Consiliului Local Sirețel, școlile din localitate sunt în situația de a avea grave probleme în funcționarea normalǎ. Lupta dintre consilierii PSD și PNL este cauzatǎ de refuzul Primarului PNL din localitate de a-și înainta demisia din funcție, ca urmare a unei condamnǎri penale cu suspendare. În culpǎ sunt și consilierii PSD, deoarece refuzul acestora de a vota bugetul are grave consecințe în buna desfǎșurare a vieții sociale din comuna respectivǎ”, a transmis Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași.

Școala din comuna ieşeană Sirețel este pe punctul de a fi debranșatǎ de la rețeaua de electricitate, pentru că primăria nu a plătit facturile. Nu s-au cumpărat nici cataloage, iar finanțarea pe o investiție PNDL, în valoare de 4,3 miliarde de lei, pentru reablitare, este aproape pierdutǎ. De asemenea, unul dintre cele două microbuze pentru transportul elevilor nu are ITP și este defect, dar nu pot fi plătite reparațile. Școala are nevoie urgent de cel puțin 50.000 de lei, pentru a se putea începe cursurile luni, pe 9 septembrie.

 

Prefectura și CJ au intervenit

Inspectoratul Școlar Iași, dar și Prefectura și Consiliul Județean au încercat să medieze acest conflict între partidele politice, pentru a debloca situația financiară a școlii, iar prefectul a convocat ieri ședință de urgență, pentru votarea bugetului local. „S-a demonstrat că acest sistem este falimentar în România. Blocaje au mai fost, din cauza acestui circuit al fondurilor. Ar trebui să se facă o modificare legislativă. Realitatea arată că se pot produce astfel de blocaje care pun în dificultate funcționarea școlilor. Conform legii, după ce se votează bugetul, apoi merge la Consiliul Județean, unde trebuie să se aprobe, apoi se pot face plățile”, a explicat, pentru Jurnalul, Laviniu Lăcustă, președinte USLIP Iași. Până la urmă, consilierii PSD au aprobat bugetul local, ieri, pentru a debloca situația școlii, dar cer demiterea primarului, pentru condamnarea penală a acestuia.

După ce s-a votat bugetul localității, mai durează câteva zile până când se pot face plățile întârziate. Încă nu se știe dacă se vor putea face toate acestea până vineri.

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri