Jurnalul.ro Ştiri Externe O navă sub pavilion Panama, cu 22 de navigatori români la bord, reţinută în Franţa

O navă sub pavilion Panama, cu 22 de navigatori români la bord, reţinută în Franţa

Nava St Elias, sub pavilion Panama, cu 22 de navigatori români la bord, a fost reţinută în portul Lorient din Franţa, pe motiv că se încalcă condiţiile convenţiei MLC 2006, privind munca în domeniul maritim, informează Sindicatul Liber al Navigatorilor. 

 

Conform sursei citate, navigatorii români au reclamat "mai multe luni de neplată şi lipsa condiţiilor de muncă şi viaţa la bord". SLN subliniază că, în data de 2 iulie 2018, nava a fost inspectată de PSC (Port State Control) şi Inspectorul ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) din Franţa, iar în urma controlului nava a fost reţinută. 

"Armatorii navei acum fac demersuri rapide pentru plata salariilor şi repatrierea echipajului impuse de autorităţi în urma plângerilor navigatorilor de la bord şi îndreptarea problemelor găsite la bord. Mai sunt navigatori români debarcaţi care au de primit sume de bani promise că vor fi plătite imediat ce vor ajunge acasă, promisiuni neonorate însă până la această dată. ITF Franţa colaborează cu Sindicatul Liber al Navigatorilor şi ITF România pentru rezolvarea tuturor problemelor de neplată a navigatorilor, în măsura în care aceştia pun la dispoziţie documentele necesare care să ateste sumele de bani care sunt de primit. De reţinut este că, la această navă, navigatorii de la bord au înlocuit alţi navigatori care au fost debarcaţi fără plata salariilor la zi", se menţionează în comunicat. 

Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage atenţia personalului navigant român că ar trebui evitate navele cu probleme de neplată şi, în caz de neplată a salariilor pentru o perioadă care depăşeşte două luni, navigatorii trebuie să se adreseze organizaţiilor din care fac parte sau să facă plângere la administraţia pavilionului navei şi clubul de asigurare al navei, în conformitate cu prevederile convenţiei MLC 2006. Asigurarea acoperă maximum 4 luni salariu neplătit şi costul cu repatrierea navigatorilor, precizează sindicatul. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri