Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă etapă Rabla pentru electrocasnice începe vineri

O nouă etapă Rabla pentru electrocasnice începe vineri

Ministerul Mediului anunță că vineri, de la ora 10.00, se pot genera vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Bugetul alocat este de 6 milioane de lei. Săptămâna trecută voucherele pentru televizoare, laptopuri și tablete au fost epuizate în 8 minute.

Vineri, începând cu ora 10:00, se pot genera vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare, anunță Ministerul Mediului.

Valoarea voucherelor este de 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++, 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++ și 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Finanțarea nu poate depăşi 50% din valoarea echipamentelor comercializate prin program.

Bugetul alocat acestei etape este de 6 milioane de lei. Voucherele se pot genera până pe 16 decembrie 2021, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat acestei etape.

„Având în vedere că în ediția precedentă, în etapele de selectare a voucherelor, bugetul a fost rezervat integral, ulterior fiind utilizate doar 55% din voucherele rezervate și ținând seama de faptul că bugetul alocat este limitat, vă rugăm să generați vouchere doar dacă aveți intenția de a le utiliza pentru achiziționarea electrocasnicelor selectate. Reamintim că voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică”, atenționează Minnisterul Mediului.

Bugetul de 14 milioane de lei pentru etapa a doua a programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în 8 minute, a anunțat președintele Administrației Fondului pentru Mediu Lorand-Arpad Fulop. Un număr de utilizatori s-au declarat nemulțumiți de modul de funcționare a aplicației.

Au fost generate 33.877 de vouchere, din care aproximativ 19.000 pentru televizoare, 9.600 pentru laptopuri și 5.100 pentru tablete.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: rabla pentru electrocasnice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri