Jurnalul.ro Ştiri Educatie O nouă minivacanţă! Zile libere pentru elevi și bugetari în luna iunie

O nouă minivacanţă! Zile libere pentru elevi și bugetari în luna iunie

de Alice Petrescu    |   

Elevii, bugetarii și o parte a salariaților din mediul privat se vor bucura, în prima lună de vară, de o zi liberă în timpul săptămânii şi un weekend prelungit de 3 zile, întrucât urmează Ziua Copilului şi Rusaliile. Deşi data de 20 iunie cade într-o zi de duminică, ziua de 21 cade într-o zi de luni şi astfel le aduce salariaţilor un weekend prelungit de 3 zile. Potrivit Codului Muncii, prima și a doua zi de Rusalii, sărbătoare marcată la 50 de zile de la Paști, sunt zile libere.

 

Minivacanță de Ziua Copilului şi Rusalii

În fiecare an, angajații din mediul privat și de stat se bucură de o minivacanță în iunie, conform reglementărilor din Codul Muncii 2021. Astfel, marți, 1 iunie sărbătorim copii, iar în weekend, începând cu data de 20 iunie, vom sărbătorii Rusaliile.

Zilele libere care urmează în 2021 sunt:

15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) - duminică;
30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) - marţi;
1 decembrie (Ziua Naţională a României) - miercuri;
25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) - sâmbătă şi duminică.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

 

Subiecte în articol: 1 iunie Rusaliile zile libere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri