Jurnalul.ro Cultură Teatru O nouă premieră la TNB: „D-ale carnavalului”, un spectacol de un umor vitriolant, în regia lui Alexandru Dabija!

O nouă premieră la TNB: „D-ale carnavalului”, un spectacol de un umor vitriolant, în regia lui Alexandru Dabija!

de Magdalena Popa Buluc    |   

S-ar crede că Alexandru Dabija îl „citește” pe Caragiale în „altă” cheie. În fapt, îl privește lăuntric, și ceea ce vede îi place. Iar cu ceea ce-i place se identifică.

Un Caragiale lucid și cinic până la cruzime cu eroii săi, latură pe care Dabija o exploatează cu mult interes în spectacolele sale. Să ne amintim şi precedenta sa montare, de la Naţional, cu „Două loturi” (!), spectacol ce s-a bucurat, în anul aniversar Caragiale 2012, de cronici elogioase, interpretări atente, câteva premii şi participări la festivaluri importante.

O cutremurătoare viziune a vidului și deriziunii umane contemporane ne propune și cu „D-ale carnavalului”; montare modernă și fidelă textului caragialian, de un umor care nu mai e binevoitor, ci mai degrabă vitriolant. Un spectacol provocator a cărui estetică se apropie de cea a filmului mut, care scoate la lumină cu mijloace realiste absurdul condiţiei umane. Ansamblul scenografic (decorul Raluca Alexandrescu; costumele Liliana Cenean) și mișcarea scenică (Florin Fieroiu) surprind întreg mecanismul acestei comedii clasice „alb-negru” în care sunt prinse ca într-o morișcă destinele personajelor-fantoșă „ambetate” de gândul răzbunării în propria lor țopârlănie și imbecilizare.

Respingând tentația carnavalului cu confetti, Alexandru Dabija propune un amețitor carusel al golului și nimicniciei.

 

În distribuție: Irina Movilă, Natalia Călin, Rodica Ionescu, Claudiu Bleonț, Gavril Pătru, Emilian Oprea, Marius Rizea / Ionuț Toader, Mihai Munteniță, Mihai Calotă şi Ciprian Nicula.

Avanpremiera spectacolului va avea loc în zilele de 19 şi 20 iunie 2021, ora 20.00, iar premiera oficială este programată pentru data de 26 iunie 2021, ora 20.00, la Sala Studio.

Până spre final de iulie, când stagiunea se va închide, mai aveţi câteva ocazii de a vedea noul spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti. Vă aşteptăm cu bucurie la teatru!

 

O invitație suplimentară:

În serialul #ABCulMemoriei de pe pagina de Facebook a TNB vă invităm să urmăriți un moment de istorie teatrală în care veți afla cum a fost primită de public și de presa timpului prima reprezentație a piesei D-ale carnavalului, cu mai bine de 136 de ani în urmă ! Veți afla și informații inedite despre actorii din distribuția acelei prime montări.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri